Bucătăreasa Centrului de vârstnici „Bunul Samarinean” din Comuna Coroieni are o pasiune și pentru pictură.
În aceste condiții, Camelia Ciupe nu a stat mult pe gânduri și și-a exprimat talentul, pictând pentru bătrânii cărora le gătește: „De astăzi suntem mai «bogați», avem primăvara și toamna mereu. Colega noastră, Camelia Ciupe, bucătăreasă de meserie, are o pasiune extraordinară pentru pictură. Îi mulțumim”, a spus Călin Andrei Bud, directorul Centrului pentru vârstnici din Coroieni. De asemenea, zilele trecute, elevii Centrului de robotică din Baia Mare au donat Centrului de vârstnici 20 de viziere. Conducerea centrului le mulțumește și acestora pentru munca lor.