În Baia Mare • Identificat la scurt timp de la comiterea unui furt

0
43

Polițiștii băimăreni au depistat cu operativitate un tânăr, din municipiu, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt și conducere fără permis, iar în baza probatoriului administrat au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
În fapt, luni după-amiază, în jurul orei 14, polițiștii au fost sesizați că două persoane necunoscute au sustras bateria unui autoturism, parcat în spatele unui bloc de pe strada George Coșbuc, iar apoi au urcat într-un autoturism și au plecat.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat și au demarat activitățile specifice în vederea documentării faptei și identificării autorilor.
După aproximativ două ore, polițiștii au observat pe B-dul București un autoturism care avea caracteristicile celui cu care au plecat persoanele necunoscute după ce au comis furtul. Astfel, au fost efectuate semnalele regulamentare de oprire, constatându-se că, la volan se afla un tânăr, de 18 ani, din Baia Mare.
Verificările au relevat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În urma extinderii cercetărilor polițiștii l-au identificat și pe cel de-al doilea tânăr bănuit că ar fi participat la activitatea infracțională, un minor, din Baia Mare.
Față de tânărul de 18 ani polițiștii de investigații criminale au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore și continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celor doi băimăreni.

În Poienile de sub Munte – material lemnos confiscat

Luni după-amiază, în jurul orei 18.30, în timp ce acționau în zona Luhei, de pe raza localității Poienile de sub Munte, polițiștii au oprit pentru verificări un autoturism cu care se transporta material lemnos.
Bărbatul care transporta lemnul nu a putut prezenta documentele legale de proveniență, motiv pentru care polițiștii au dispus confiscarea și predarea în custodia Ocolului Silvic a celor aproape 6 mc lemn de fag.
Întrucât există suspiciuni că lemnul ar fi fost tăiat ilegal, polițiștii din Leordina continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt, urmând a fi dispuse măsuri legale în func­ție de cele constatate.

În Preluca Nouă – soție agresată

Luni seara, o femeie, în vârstă de 49 de ani, din Preluca Nouă, a sesizat poliția, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că soțul ei, în vârstă de 52 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a agresat-o fizic.
Femeia nu a suferit leziuni grave, astfel încât nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și nu s-a impus emiterea ordinului de protecție provizoriu.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.