În Bozânta • Iazul de steril, ecologizat din fonduri europene

0
53

Primarul comunei Recea, Octavian Pavel, a dat publicității un document provenit de la Societatea de conservare și închidere a minelor Conversmin, în care se precizează că iazul de la Bozânta se află printre obiectivele identificate și cuprinse într-un plan de ecologizare din fonduri europene.
Astfel, în răspunsul celor de la Conversmin către Primăria Recea se arată că: „Pentru îndeplinirea obiectivului de atragere de Fonduri Structurale Europene, Ministerul Economiei, prin Societatea de Conservare și Închidere a Minelor Conversmin SA București a întreprins demersurile necesare pentru aprobarea și accesarea de fonduri europene. Astfel, a fost identificată posibilitatea finanțării obiectivelor miniere aprobate pentru închidere și reconstrucție ecologică, din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 Axa Prioritară 4”.
Printre obiectivele identificate și cuprinse în aplicația de finanțare „Reducerea suprafețelor poluate istoric din perimetrele miniere situate în regiunile NORD și VEST” este și iazul de decantare Bozânta din cadrul obiectivului minier Herja, care în prezent se află la prima revizie la Autoritatea de Management POIM”, se precizează în răspunsul celor de la Conversmin la întrebarea primarului din Recea, care a solicitat identificarea și accesarea de fonduri în vederea ecologizării iazului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.