Corola de minuni a lumii

0
34

Nu putem trece cu vederea ziua de astăzi, 9 mai, deoarece se împlinesc 125 de ani de la venirea pe lume, în satul Lancrăm, a lui Lucian Blaga. Gânditor și poet, dramaturg și om de cultură, care a marcat prin personalitatea sa spiritualitatea românească a primei jumă­tăți a veacului trecut. Opera sa reflectă tendințele moderne ale epocii de a reda raporturile omului cu universul. Ca elev al Liceului Pedagogic din Sighetul Marmației, am făcut parte din prima generație care l-a avut pe Lucian Blaga, ca poet, în manualul de limba română. Doamna profesoară Leontina Ursu nu s-a limitat să ne deslușească misterul poemului prevăzut în programa școlară: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii,” ci ne-a citit mai multe poezii, dintr-un mic volum apărut, după multă vreme. L-am cumpărat a doua zi. De atunci, poetul Lucian Blaga a lucrat la zidirea mea lirică interioară. Și l-a făcut pe romancierul Nicolae Breban să afirme, la lansarea cărții mele de debut, că aș locui sub aripa lui Blaga. Măgulitoare constatare! Oricum, a rămas dovada de a învăța, la timp, cunoștințe valoroase, care nu se perimează.
După un debut fulminant, cu volumul „Poemele luminii”, întâmpinat elogios de Sextil Pușcariu și Nicolae Iorga, steaua lui Blaga a marcat perioada interbelică cu un sistem filosofic, cu piese de teatru și noi volume de poezii. Se remarcă și printr-o interesantă activitate diplomatică. Memorabil rămâne discursul de recepție, la primirea în Academia Română, din 5 iunie 1937, cu titlul „Elogiu satului românesc”, cu idei extrem de actuale. Și a venit o schimbare de lume, când trebuia să optezi pentru adeziune sau refuz. Confruntați cu această dilemă, unii intelectuali acceptă să colaboreze cu ideologia importată de la Răsărit. Blaga preferă tăcerea demnă. Vasile Voiculescu plătește pentru refuz cu închisoarea și viața.
Blaga traversează inflexibil eliminarea din sistemul universitar, este marginalizat prin interdicție literară. Deranja sistemul comunist întrucât încuraja demnitatea, verticalitatea, onoarea, erudiția. Și făcea parte din eșalonul interbelic al diplomației. Celebră a rămas propunerea făcută fostului lui student, I. D. Sârbu, de către un politruc: „Nu ne interesează acum sistemul lui filosofic. Noi îți cerem un articol prin care să-l demaști, să-l compromiți ca om, ca bărbat, ca cetățean.” I. D. Sârbu a fost pedepsit pentru refuz, plătind cu închisoarea. Pentru Blaga începe traversarea deșertului. Ajunge bibliograf la Biblioteca Academiei din Cluj. Aici, într-o încăpere mică, de la intrare, pornește să traducă Faust. Încep arestările în jurul lui.
Blaga refuză orice pact. Nu-și trădează conștiința. Nici orizontul unui Premiu Nobel nu-i schimbă vederile. În privința acestui Premiu, am documentat două variante. Una, evocată de Laurențiu Ulici, în care spunea că la sfârșitul anilor cincizeci, scriitorul român din exil, Vintilă Horia, trăitor în Spania, dar prețuit în Franța, deținător al Premiului Goncourt pentru străini, are ideea de a-l vedea pe Blaga ca un posibil candidat al Premiului Nobel pentru Literatură. Face cunoscută opinia în mediile franceze și spaniole. Deși au fost antrenate, în favoarea marelui poet și filosof român, voci importante ale momentului literar european, puterea de la București nu-și dă acordul. Mai este varianta din anul 1956, când Rosa del Conte și Basil Munteanu, la sugestia lui Mircea Eliade, îl propun pe Lucian Blaga la râvnitul Premiu. Era nevoie și de susținerea națională a candidatului, dar regimul comunist i-a refuzat acest suport.
S-a stins din viață în ziua de 6 mai 1961. Teohar Mihadaș și Ioan Alexandru mi-au povestit despre acele zile triste. Îmi spunea autorul „Imnelor Transilvaniei”: „Înfloriseră cireșii, era vânt și soare de mai pe drumurile Clujului, când am cumpărat o garoafă albă, și m-am dus cu prietenul Dumitru Mureșan la capela unde se afla, așezat sub icoană, la lumina lumânărilor, între flori, atât de frumosul trup, cu un cap alb olimpic, senin la față, dormindu-și vecia: erau două femei în negru la căpătâi și un tânăr pictor, care desena pe un caiet chipul poetului.” Am aflat, între timp, că pictorul era Mihai Olos.
A fost dus la Lancrăm cu un camion. La cimitir, preotul satului, înconjurat de câțiva țărani, a cântat veșnica pomenire. Groparul, cu care Blaga copilărise, l-a acoperit cu lopata, alături de părinții săi transilvani. Am învățat de la cărturarul Lucian Blaga ce rost poartă corola de minuni a lumii. Adică imaginea perfecțiunii, a absolutului, frumusețea, iubirea, cunoașterea, moartea, misterul universului. Dar să respect demnitatea, verticalitatea, onoarea și erudiția.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.