În Sighetu Marmației • Cheltuieli consistente în starea de urgență

0
20

Administrația locală din Sighetu Marmației a trecut până acum destul de bine peste această perioadă grea în care s-a instaurat starea de urgență. Însă costurile suportate din buget nu au fost mici.
În aceste condiții, primarul municipiului speră ca economia să repornească la nivelul orașului cât mai repede posibil: „Industria trebuie să funcționeze într-un final. Circuitul banilor presupune o activitate de acest gen. Cheltuielile au fost extrem de mari la nivelul orașului. Tot ceea ce s-a făcut până acum, în această perioadă de pandemie, a costat destul de mult. Nu s-au putut face foarte multe lucruri, dar ceea ce a fost necesar am făcut. Am distribuit oamenilor kiturile de minimum sanitar, distribuim alimente în fiecare zi, îi ajutăm pe cei singuri, de asemenea, menținerea ordinii publice, toate acestea sunt lucruri care în general au făcut ca totul să decurgă bine în Sighet. Pe această cale le mulțumesc locuitorilor orașului care, în general, respectă ordonanțele militare și stau în case. Sperăm totuși ca 15 mai să ducă la o scădere a pandemiei și în funcție de condițiile de relaxare impuse de Guvern ne vom continua și noi activitatea. Până atunci încercăm să vedem în ce măsură putem să intrăm suplimentar cu dezinfecțiile în sălile de clase de la școlile unde va avea loc examenul de bacalaureat și de admitere în învățământul liceal, deși aici nu avea de unde să ajungă virusul, dar pentru liniștea noastră și pentru confortul psihic al celor care vor merge acolo și al părinților copiilor lucrurile să fie oarecum în regulă”, a explicat Horia Scubli, primarul municipiului Sighetu Marmației.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.