Ceasul domnului Trump

0
38

Pandemia nu iartă! Nu-i iartă pe cei duși spre cimitire, dar nici pe cei care rămân în viață și conduc treburile lumii. Deci pandemia se furișează și prin marile cancelarii. Acolo unde se croiesc stambe pentru putere. La noi se confruntă liberalii și președintele țării cu pesediștii. Celelalte partide, care fac umbră politicii românești, aplaudă ori mimează opoziția în amintirea vremurilor apuse. Dacă ne-am obișnuit cu spectacolul național, ne surprind noile alcătuiri de la vârful marilor puteri. De unde bate vântul și pentru noi. Cum să nu tresari când citești că pandemia e pe cale să ruineze șansele președintelui american, Donald Trump, de a fi reales la viitoarele alegeri din noiembrie. Gestionarea defectă a pandemiei este considerată de americani ca o schimbare de atitudine electorală. Îi stă aproape fostul vicepreședinte democrat, Joe Biden.
Contracandidatul lui Trump pentru Casa Albă îl domină în sondaje constant, iar avansul său de 6% poate fi unul decisiv în cursa ce se anunță. Și cei din jurul președintelui Trump manifestă o oarecare îngrijorare, de unde nevoia ca, în perioada următoare, atacurile directe și grave să se lanseze la adresa lui Joe Biden, într-un adevărat „Jihad al publicității negative,” după cum scrie presa americană. Ne aducem aminte câtă tevatură s-a făcut pe implicarea fiului lui Biden în afaceri din Ucraina. Ultimul sondaj, de săptămâna trecută, făcut de un centru universitar, arată că la nivel național Joe Biden are 50% din intenția de vot, iar Trump are doar 41%. Statisticile americane susțin că vorbim asatăzi despre cea mai stabilă diferență care există între un candidat și președintele în funcție, din anul 1944 încoace. Paradoxal, asta nu înseamnă că Biden l-ar învinge sigur pe Trump.
După cum se știe, sistemul electoral american are particularități care derivă din Constituție. Cum este reprezentarea proporțională a electorilor în fiecare stat pe care și-i adjudecă cel mai bine plasat dintre candidați. Sunt un număr de state, din centru și de pe Coasta de Est, care-și schimbă regulat culoarea opțiunii. Sondajele spun că Joe Biden le-ar câștiga astăzi pe toate. Deși marja este destul de mare, încrederea în victoria candidatului democrat este redusă. Americanii nu prea cred în sondaje. Sondajele sunt una pentru ei, dar alegătorii au întotdeauna dreptate. Dar nu numai la americani ar trebui să fie așa. După cum spuneam, Statele Unite ale Americii sunt cea mai afectată țară din pricina pandemiei, iar americanii cred că domnul Trump nu a gestionat bine situația.
Această stare îngrijorătoare l-a determinat pe regizorul Eugene Jarecki să tragă un semnal de alarmă. El a amplasat un panou în Times Square din New York, pe care apare mesajul „Ceasul morții lui Trump,” și care arată, în direct, numărul deceselor cauzate de coronavirus. Presa newyorkeză a reținut declarația regizorului: „Vreau să fac tot ce pot ca să scot țara de pe drumul pe care e acum. Dacă vom continua așa, nu cred că vom mai trăi mult în această țară. Unii spun că Trump ar trebui blamat pentru mai multe morți. Administrația Trump a permis ca virusul să ia amploare. Dacă acționa mai repede, sute de vieți ar fi fost salvate.”
Panoul, de culoare albă, are scris pe el mesajul cu litere negre. Și nu prea dă bine în această intersecție comercială importantă din Manhattan, simbol al capitalei americane.
Locul acesta îmi este cunoscut, deoarece am avut ocazia să trec pe acolo. Revenind la regizor, Eugene Jarecki este un cineast cunoscut, câștigător de două ori al Marelui Premiu al juriului, premiilor Emmy și Peabody. Comentatorii spun că el combină abilitățile jurnalistului și poetului, stabilind standardul de aur pentru documentarele politice. Nu e greu să-i descifrezi opțiunea politică. Iar apropo de libertăți și democrație, iată că și pe marile simboluri se pot adăuga frustrări, sau opțiuni. Fiecare descifrează cum dorește.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.