Grădiniță nouă pentru copiii din Bârsana

0
33

Preșcolarii din Bârsana vor fi întâmpinați cu o surpriză în noul an școlar. Asta deoarece administrația locală a finalizat lucrările la una dintre cele mai importante și așteptate investiții din localitate: noua grădiniță cu program normal.
Aceasta va avea 3 grupe într-o clădire modernă, cu mobilier nou și atractiv pentru cei mici. Nici exteriorul clădirii nu a fost neglijat, astfel încât curtea grădiniței va fi un loc numai bun de joacă și relaxare pentru cei mici. Administrația locală din Bârsana profită de această perioadă în care instituțiile de învăță­mânt sunt goale și face reparațiile necesare pentru ca acestea să fie în cele mai bune condiții când elevii vor reveni în bănci. Astfel, lucrări s-au făcut în această perioadă și la clădirea Școlii Gimnaziale „Mircea Vulcănescu”, dar și la școala de pe Valea Muntelui.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.