UTA dă în judecată FRF la TAS

0
43

Gruparea UTA Arad, lider în Liga a II-a şi cu mari şanse de promovare în Liga I, va reclama la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) decizia Federaţiei Române de Fotbal de continuare a celui de-al doilea eşalon fotbalistic doar în partea superioară a clasamentului, prin organizarea unui play-off între primele şase echipe, a declarat pentru AGERPRES, Claudiu Drăgan, directorul de competiţii al clubului arădean.
„Decizia e luată, sigur vom ataca hotărârea FRF. Considerăm că ni s-a făcut o nedreptate. Nu se poate ca trei sferturi dintre echipele de Liga a II-a să intre în vacanţă şi să joace doar şase şi alea cu înjumătăţirea punctelor. Mi se pare absurd. Vom încerca să ne găsim dreptatea la TAS, să vedem ce o să fie. Dacă decizia va fi trecută prin Comitetul Executiv mai târziu, normal că vom juca pentru că nu avem încotro, dar în tribunal la TAS sigur vom merge, indiferent când, în iunie, iulie, august. A mai fost un caz prin 2013, mi se pare când a jucat Rapid câteva meciuri în Liga I şi a venit decizia TAS şi a schimbat tot”, a declarat Drăgan.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.