Când şi cum se fac înscrierile în clasa pregătitoare?

0
29

Ordinul ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie, privind modificarea și completarea Calendarului și a metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021 a fost publicat în Monitorul Oficial.
Principalele modificări/completări vizează aspecte procedurale și de calendar, după cum urmează:
1. Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2020, inclusiv, pot fi înscriși în clasa pregătitoare până în data de 7 iulie. În acest caz, părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal poate să completeze cererea-tip de înscriere online sau să o descarce din aplicația informatică, să o completeze și să o transmită la unitatea de învățământ, împreună cu documentele doveditoare și cu o declarație-tip pe proprie răspundere, cu privire la veridicitatea datelor și informațiilor completate. Transmiterea documentelor la unitatea de învățământ se poate face pe e-mail sau prin poștă. Părintele are posibilitatea să decidă dacă depune direct la unitatea de învățământ cererea-tip de înscriere, respectiv documentele doveditoare.
2. Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020, inclusiv, pot fi înscriși în clasa pregătitoare tot până în data de 7 iulie, la solicitarea scrisă a părinților/tutorilor legal instituiți/împuterniciților legali. După încheierea perioadei de completare și validare a cererilor-tip de înscriere, cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare se face în două etape succesive, după cum urmează: a) prima etapă (8 – 20 iulie), în care repartizarea copiilor se face pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, folosind aplicația informatică și în baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripții școlare; b) a doua etapă (21 – 31 iulie), în care este asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiți, din diferite motive, conform procedurii elaborate de inspectoratul școlar județean.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.