Un aristocrat al Limbii Române

0
25

A murit prietenul Vlad Pohilă, din Chișinău, ilustru lingvist, scriitor și publicist, traducător, spirit enciclopedic, personalitate emblematică a Mișcării de Renaștere Națională din Basarabia. L-am cunoscut prin 1992, în primele mele drumuri dincolo de Prut. Cu fiecare întâlnire, sporea cercul aprecierilor pentru acest intelectual care a marcat revigorarea Limbii Române în Basarabia. Grigore Vieru mi l-a cuprins în câteva cuvinte: „Vlad Pohilă este un remarcabil lingvist, dar și un strălucit publicist, care s-a ascuns în adâncul unei modestii rar întâlnite la noi.” A crescut într-o familie de țărani basarabeni, care nu știau limba rusă și nu au acceptat ocupația sovietică.
Îmi va rămâne aproape deoarece a fost un curajos. Un luptător pentru identitatea limbii lui Eminescu. Era un om de întindere culturală. Cu el puteai povesti, fără termen, despre subiecte din istorie, drept, sociologie, economie și evident lingvistică. Am avut șansa să petrecem vreo trei săptămâni în Maramureș, când a participat la Cursurile de limbă, cultură și civilizație românească, organizate, peste zece ediții în Maramureș, de scriitorul Augustin Buzura, pe atunci președinte al Fundației Culturale Române. Atunci mi-a povestit despre implicarea lui în promovarea alfabetului latin în Basarabia. În 1988 s-a pus problema să apară la Chișinău un ziar cu litere latine. Oficialitățile considerau că nu este nevoie de o asemenea publicație. Intelectualii, scriitorii în primul rând – la ei a fost focul românismului – susțineau contrariul.
Cum era la modă glasnostul lui Gorbaciov, au hotărât ca ziarul să se numească Glasul. Ideea a fost lansată de Ion Druță, preluată de Leonida Lari, la care s-a adăugat și Vlad Pohilă. Primul număr a fost pregătit la Chișinău, dar toate tipografiile i-au refuzat. Atunci s-a luat legătura cu Riga, în Letonia, unde exista o Societate de cultură românească, condusă de Leons Briedis, poet, traducător, căsătorit cu o româncă din Basarabia. Amândoi ne-au fost oaspeți în Maramureș. Primul număr s-a tipărit în 100 000 de exemplare, care au fost duse la Chișinău cu un camion. Au fost urmăriți, la vamă aștepta un pluton de milițieni. Dar camionul cu ziarul a mers pe un alt drum.
Ziarul s-a vândut, ca pâinea caldă, din atelierul unui pictor. Numărul doi a fost tipărit la Vilnius, în Lituania. Abia numărul trei a apărut la Orhei. Vlad a fost în primele rânduri. Pe fondul emancipării mișcării naționale în Basarabia, a apărut și problema scrisului. În lucrarea sa de doctorat a inclus un capitol despre avantajele alfabetului latin, în raport cu cel rusesc, pentru limba moldovenească. Era în anul 1987, când nu era voie să pronunți limba română. Conducătorul de teză a rămas îngrozit. Dar capitolul a rămas. Când mișcarea pentru limbă și alfabet a căpătat amploare, a scris o carte, de dimensiuni mici, cu litere slavone, cu tema: cum să scrii mai ușor, mai corect cu litere latine. Cartea a apărut pe 31 august 1989, când Parlamentul de la Chișinău a adoptat alfabetul latin.
Cartea a făcut ravagii. Tirajul – un milion de exemplare. Vlad a ținut cursuri de ortografie românească, ajungând până în Maramureșul din dreapta Tisei. În urmă cu zece ani, la Catedrala cărții din Baia Mare, invitați ai directorului acestei instituții, dr. Teodor Ardelean, au fost trei vestitori de peste Prut: universitarul Vasile Șoimaru, cu celebrul său album „Românii din jurul României în imagini”, lingvistul Vlad Pohilă și scriitorul Ion Iachim. În această vreme, când Basarabia trăiește o combustie ciudată, cei trei erau emisarii care aduceau veștile drepte, reale, tulburătoare.
Ultima întâlnire cu Vlad Pohilă s-a întâmplat în urmă cu doi ani, la Chișinău, cu prilejul lansării cărții mele „Ochii Basarabiei,” apărută la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. La Biblioteca „B.P. Hasdeu” și la Uniunea Scriitorilor din Chișinău, Vlad și-a amintit de venirile lui în Maramureș. Încă din școala medie știa că se trage din Maramureș, că de aici a descălecat Bogdan, și pe văile Ținutului se mai păstrează tradiții românești. Era un unionist convins. Vedea reunirea ca o realitate, dar și ca o necesitate, ca o salvare de la pieire – și fizică și spirituală. Din păcate, se răresc stâlpii unioniști. După Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Alexandru Moșanu, iată, a plecat și Vlad Pohilă, la 67 de ani.
A fost un cărturar desăvârșit, care a deschis ofensiva grafiei latine. Cu riscuri, dar și cu certitudini. Era un poliglot, vorbind fluent limbile română, rusă, franceză, bulgară, sârbă, croată, poloneză și lituaniană. Era respectat în Republică, făcându-și din Limba Română o aristocrată și vibrantă venerație. În urma lui a rămas o operă de învățat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.