BILANȚ • În Borșa continuă investițiile în infrastructură, utilități, sănătate, educație

1
1031

• Ion Sorin Timiș, de 6 ani primar al borșenilor •

De șase ani, numele lui Ion Sorin Timiș este strâns legat de cel al orașului Borșa și, așa cum spune chiar el sunt „pe drumul cel bun”. A fost ales viceprimar în anul 2012, dar după doi ani a decis că trebuie să continue proiectele demarate pentru borșeni și a candidat la alegerile parțiale organizate pe 25 iunie 2014.

„S-au scurs 6 ani de când am fost ales primar și nu trece nici măcar o singură zi în care să nu mă gândesc câtă încredere mi-au acordat borșenii. Atunci când mi-a fost încredințat mandatul, am jurat să respect constituția și legile țării și niciodată nu o să mă dau bătut în a face ceea ce este mai bine pentru concetățenii mei. Cred că fac bine ceea ce fac, deoarece am fost ales și a doua oară”, spune primarul.
După cei șase ani de mandat, Ion Sorin Timiș poate scrie o lungă listă de cifre care simbolizează investițiile în infrastructură, utilități, educație, sănătate, turism. Fața orașului Borșa este în continuă schimbare pozitivă, un oraș cochet de munte care atrage tot mai mulți turiști.

Drumuri

Refacerea infrastructurii a fost unul dintre cele mai mari pariuri pentru primar. Pentru că orașul are o întindere similară cu a Municipiului București, și multe dintre locuințe răsfirate pe munți și văi, s-a muncit și se muncește la construirea și amenajarea drumurilor. Una dintre primele promisiuni pe care le-am făcut borșenilor a fost acces cu mașina până la ultima casă și mi-am îndeplinit-o aproape în totalitate.
• 95% dintre locuințele din Borșa au drumuri accesibile cu orice mașină, față de 30% câte aveau în urmă cu 6 ani. Din 350 kilometri de străzi din rețeaua stradală s-au asfaltat 100 kilometri. Sunt în lucru încă 50 kilometri. DN18 care traversează Borșa de la V la E este cel mai frumos și modern drum din țară.
• 3 noi poduri au fost construite peste râurile Cisla și Repedea (podul Pogace, Podul Frăsinel și Podul Valea Tisei.
• Valea Negoiescu a fost îndiguită. S-au betonat malurile, s-au refăcut podețele de acces la locuințe, s-a refăcut și asfaltat strada distrusă în urma calamităților din 2016.

Utilități

Am promis condițiile europene de viață pentru borșeni și muncim și la acest aspect prin investiții masive în alimentarea cu apă și canalizare.
• a fost construită o stație nouă de epurare
• realizată o magistrală de canalizare
• rețea de canalizare nouă pe străzile Bogdan Vodă, Libertății, Ștrandului, Floare de Colț, Victoriei (parțial), Liliacului (parțial), Băiței. Este în lucru canalizarea pe străzile Vasile Alecsandri, Gruiul lui Dan, Apelor, Crângului, Obratei, Doamnei, Alexandru Ioan Cuza.

Iluminat

Borșa se transformă în fiecare zi într-un oraș modern și la acest aspect contribuie și investițiile făcute în iluminatul public. Am ales o variantă modernă și fiabilă, economică pentru comunitate.
• iluminat public pe toate străzile
• 70% dintre corpurile de iluminat sunt moderne, LED și în prezent sunt înlocuite ultimele corpuri de iluminat vechi, astfel că anul 2021 îi găsește pe borșeni cu întreaga rețea de iluminat modernizată.

Școli

Generația tânără trebuie să beneficieze de cele mai bune condiții de educație. Investițiile în locurile de joacă, grădinițe și școli sunt o garanție că evoluăm ca societate, iar cei care vin după noi au toate condițiile necesare pentru a se dezvolta armonios și a învăța o meserie chiar la ei acasă.
• toate unitățile de învățământ din Borșa sunt renovate și asigură condiții foarte bune. Au fost deschise 3 noi grădinițe cu program prelungit (Birț, Baia Borșa, Râturi).
• În Cartierul Repedea, a fost deschisă o școală nouă, iar Școala de Arte și Meserii a devenit din ruina gata de prăbușire, locul unde sute de copii învață o meserie: strungar, mecanic auto, ospătar, bucătar, sudor.
• copiii au acum spații special destinate pentru ei. Aleea Inimii, locul de joacă din Aleea Tineretului, locul de joacă de la școala din Baia Borșa. În prezent sunt amenajate noi spații de joacă în Complexul Turistic, Baia Borșa și Poiană.

Sport

„Minte sănătoasă în corp sănătos” pentru borșenii care iubesc sportul și pentru copiii noștri care au nevoie de mișcare.
• au fost modernizate două săli de sport aflate în ruină și a fost construit un teren de sport nou, multifuncțional, cu gazon artificial, nocturnă și tribună.
• a fost organizat maratonul montan cu alergare în Munții Rodnei – ediția 2019, cu 600 de participanți
• concursuri de schi alpin pentru copii

Turism

Borșa a fost și redevine încet „o perlă” a turismului din această parte de țară, un reper al sporturilor de iarnă. Investițiile făcute în acest domeniu și numărul mare de turiști care ne caută în ultimii ani arată că „suntem pe drumul cel bun”.
• 2018 a fost anul în care Orașul Borșa a devenit Stațiune turistică de interes național
• A fost construit și dat în folosință Centrul de informare turistică
• Orașul Borșa a fost promovat la târgurile de turism din Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Lituania, Austria, Italia.
• de la 148 de locuri de cazare autorizate, în oraș sunt în prezent 1200 în cele peste 60 de locații (hoteluri, pensiuni și cabane). De la un grad de ocupare în hoteluri de 20% s-a ajuns la peste 70% în 2019.

Sănătate

Spitalul de Recuperare Borșa își recapătă încet renumele de odinioară. Secții care nu au funcționat zeci de ani la noi în oraș au fost redeschise, iar medicii specialiști sunt tot mai tentați de condițiile de muncă oferite.
• reabilitare dispensar Cartier Poiana
• renovare dispensar Centru
• reabilitarea secțiilor din spitalul Borșa: Interne, Chirurgie, ATI, Recuperare.
• achiziția de aparatură medicală pentru spital: 1.000.0000 de Euro.
• modernizarea centralei termice a Spitalului.
• angajarea de medici noi pe secțiile închise: ATI, Pediatrie, Ginecologie.

Cultură

O comunitate se adună la evenimentele culturale, iar Borșa are din plin asemenea sărbători. În oraș au fost amenajate mai multe locuri unde actul cultural-artistic este la el acasă.
• Centru Cultural nou
• Cinema 3D
• evenimente culturale organizate anual: Ziua Orașului pe 23 aprilie. Nopți de Sânziene pe 24 iunie, Întâlnirea Borșenilor de pretutindeni pe 15 august, Serbările zăpezii).

„Acesta este doar un sumar sa tot ce am făcut împreună cu borșenii și pentru borșeni în cei șase ani de mandat. Unii ar putea spune că se putea mai mult, dar eu spun că suntem pe drumul cel bun și împreună cu borșenii, continuăm pe drumul cel bun!” – Timiș Ion Sorin, primar al orașului Borșa.
Mirela CHIRA

1 COMENTARIU

  1. Dejaba arătăm că unele lucruri se schimbă, cînd mie ca cetățeanul de rând,nu mi se respectă de acest primar al orașului Borsa Timiș ioan Sorin , legea 153/2017 și HG 153/2018 ,Care prevede sporul de 15% pentru asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități grave!!, Deși am făcut cerere către primăria Borsa, răspunsul find favorabil ,am și hîrtia la mînă cu acest răspuns, și tot nu îl pune în aplicare!!!, Motivînd că nu are Bani sâ trimită DSP La mine acasă,în vederea eliberării Buletinului de determinare, dar pentru sărbători de sîmziene au fost Bani, primăria Borsa a cheltuit anul trecut 7000 lei plus 60000 lei obținuți de la județul Maramureș , deci total 67000 lei pe o singură zi !!!, Dar pentru persoanele cu dizabilități nu sunt Bani!!!, Țin să precizez că bani pentru sporul de 15% trebuie ceruți de ordinatorul de credite (Primar),de la ministru muncii.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.