Măsuri de prevenire a infecțiilor cu COVID-19

0
69

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a emis o dispoziție privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea infectării cu COVID-19, aplicabile pe durata stării de alertă, pentru instituțiile care își desfășoară activitatea în cadrul Palatului Administrativ și cele din subordinea CJ.
• Accesul în clădire al personalului din aparatul propriu al CJ și al celorlalte instituții din subordinea CJ se face pe bază de legitimație, programul de lucru fiind stabilit astfel încât să se evite aglomerarea spațiilor comune.
• Accesul spre cantină, situată la demisolul clădirii, rămâne interzis.
• Toate persoanele care intră în clădire au obligația de a purta mască și de a utiliza biocidele.
• La intrarea în cele două corpuri ale clădirii, triajul epidemiologic va fi realizat prin controlul temperaturii personalului și a vizitatorilor. Nu vor intra în clădire persoanele cu temperatura începând de la 37,3 grade C. • Persoanele din afara instituțiilor cu sediul în Palatul Administrativ, inclusiv personalul firmelor care asigură servicii de curierat, vor avea acces doar în spațiile amenajate pentru depunerea de petiții, sesizări sau alte documente scrise și doar după legitimarea și notarea acestora în registrul special de evidență.
• Instituțiile precum Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară, Muzeul Județean de Artă Centrul Artistic, Muzeul Județean de Mineralogie Victor Gorduza, Complexul Astronomic, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Liviu Borlan, DGASPC, DJEPM își vor desfășura activitatea cu respectarea reglementărilor stabilite prin actele normative aplicabile domeniului specific de activitate și a propriilor regulamente.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.