Sfidare politică la Chișinău

0
59

Noua atitudine a puterii de la Chișinău față de România, într-un context electoral, m-a transformat în cititorul propriei mele cărți „Ochii Basarabiei,” unde consemnez evenimente petrecute în statul de peste Prut în ultimele trei decenii. Un scandal diplomatic dintre cele două țări cu istorie comună, de asemenea manieră, nu figurează în paginile cărții. Zeci de ani de relații bilaterale cu România au fost șterși de premierul socialist Ion Chicu, prin declarații recente, jignitoare, printr-un limbaj de bulevard și atacuri nedemne, fără argumente. Premierul Chicu, care are și cetățenie română, atacă presa de la Chișinău, care pledează pentru relații armonioase pe cele două maluri ale Prutului, dar și pe reprezentanții Mitropoliei Basarabiei, subordonată canonic Bisericii Ortodoxe Române.
Pe când Mitropolia Moldovei, aparținând canonic Patriarhiei Moscovei, este prețuită. A venit rândul României. Conspirația antiromânească și propaganda au luat locul diplomației și bunului simț. Subiect de obrăznicie politică, ajutorul nostru umanitar. Trebuie spus că ajutorul României pentru Republica Moldova, în contextul pandemiei, este cel mai important, dacă îl comparăm cu sprijinul oferit de alte state. Pe fondul acestui gest sincer și firesc, am consemnat câteva întâmplări, generate de politicienii de la Chișinău, care au ieșit în evidență. Primul episod a fost legat de locurile de cazare a 12 medici, din personalul medical al Armatei Naționale Române, care au refuzat cazarea, oferită de guvernul de la Chișinău, din cauza condițiilor precare.
Premierul de peste Prut a fost iritat de pretențiile medicilor români. O întâmplare jenantă, transmisă de televiziuni, s-a consumat la Bălți, unde primarul Renato Usatii, om de afaceri controversat, milionar în euro, a strecurat printre cadourile simbolice și plicuri cu sume de bani. A doua zi, medicii au returnat banii, în prezența unui reprezentant al ambasadei române și a presei. Misiunea personalului medical român din Rebublica Moldova este strict umanitară, iar România suportă integral costurile. Inclusiv cazarea. Al treilea episod, cel mai umilitor, a fost întâmpinarea celor 20 de camioane cu medicamente și echipamente de protecție, în valoare de 3,5 milioane de euro, sub un pod de la periferia Chișinăului. Mă mir cum delegația română, din care făceau parte și membri ai guvernului, a acceptat această împrejurare umilitoare.
Un gest umanitar, cu substrat diplomatic, nu poate fi așezat sub un pod, la marginea orașului. Ba, pe deasupra, era și unul frățesc, cum s-a spus. Locul întâlnirii îl vedeam în Piața Marii Adunări Naționale, lângă statuia lui Ștefan cel Mare. Pe o lungime de timp foarte scurtă, puterea de la Chișinău a mai săvârșit o batjocură. A considerat ajutorul specialiștilor români ca un schimb de experiență, din care medicii români au de învățat. Exprimarea aparține premierului Chicu și președintelui Dodon, care au încercat să minimalizeze rolul echipei medicale române. Cireașa de pe tortul fără zahăr a pus-o același Chicu, care s-a rățoit obraznic la europarlamentarii români. Ascultați ce a spus, cu topica stâlcită, șeful guvernului: “Stau și mă uit eu la băieții ăștia români oploșiți prin structurile europene, care vin cu patronajul peste noi. Ratați, nimic în viață și în trai realizați, numai de adus mingi sunt buni. Ce-ai făcut june în țara ta, că geme de cea mai mare corupție din Europa?” Se adresa, vedeți cum, europarlamentarului roman Sigfrid Mureșan, care a pus întrebări în legătură cu fondurile europene alocate Republicii Moldova.
Cât tupeu, câtă obrăznicie! Nu neg corupția din țara noastră, dar noi nu avem oligarhi. Cine știe cine a furat miliardul de euro la Chișinău? Nu se știe. Ați auzit de oligarhul Plahotniuc, care învârte politica Moscovei în Basarabia? Nici de unii politicieni români nu este străin. Aici, în sfârșit, Ministerul Român de Externe a reacționat ferm față de declarația de la Chișinău la adresa României, pe care o consideră “denigratoare și lipsită de respect.” Campania electorală, care se prevede în Republica Moldova, are țintă și sfidarea României. Când este vorba de sănătatea oamenilor, nu amesteci foloasele politice. Bunăstarea cetățenilor nu poate fi realizată prin declarații publice, care folosesc un limbaj rudimentar.
Sunt pe aceeași lungime de sentiment cu primarul din Iași, care i-a răspuns premierului astfel: “Ați jignit România, românii, limba română, istoria noastră comună, moșii și strămoșii noștri, pe propria dumneavoastră mamă și pe copiii pe care-i aveți.” Premierul moldovean este și cetățean român.
Da, domnule primar Mihai Chirică, mă alătur gândului: “M-ați făcut să-i iubesc și mai mult pe frații mei din Basarabia!” Cum vă privesc românii de peste Prut, domnilor politicieni de la putere, când i-ați jignit pe cei care au venit să vă ajute? Ei știu, că îi cunosc, să facă deosebirea între sfidarea cu câștig politic și istoria noastră comună. Mai ales când este vorba de un ajutor umanitar.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.