Fantoma Ungariei Mari

0
64

Ne apropiem de 4 iunie, ziua în care a fost semnat în anul 1920, la Palatul Marele Trianon din Versailles, Tratatul între Puterile învingătoare în Primul Război Mondial. 16 state aliate, printre care și România, pe de o parte, și Ungaria, pe de altă parte. Atunci au fost fixate frontierele noului stat, Ungaria, cu vecinii. Tratatul a consfințit existența unui stat maghiar independent, ideal al revoluționarilor pașoptiști. Tratatul a fost și continuă să fie perceput în mentalul colectiv maghiar ca o catastrofă. De aceea este agitat Trianonul, în numele unității tuturor maghiarilor. Ceea ce duce la o stare de crispare în diferite medii din Ungaria și România. Politicienii se folosesc din plin de această stare de fapt. Mințile lucide, care înțeleg mersul istoriei, caută punți de înțelegere. Uneori au reușit, dar rana nu se închide așa ușor. Se uită că a venit și vremea românilor să se manifeste în istorie.
Dar roata politicii nu se oprește. Nici nu te aștepți, când, și de unde, apare fantoma. La sfârșitul lunii aprilie, președintele Iohannis a fost prins pe picior greșit, cu o declarație nefericită: vânzarea Ardealului la unguri de către pesediști. Asta nu face parte din România normală. Replica premierului Viktor Orban nu a întârziat. A apărut cu un glob pământesc, cu harta Ungariei Mari, pentru a ura succes elevilor la bacalaureat, la examenul de istorie. Amândouă gesturile mi se par puerile. Dar s-au bucurat de comentarii diverse. L-am citit pe istoricul Peter Weber, profesor la Seghedin. Cultul Ungariei Mari, scrie istoricul, este o simplă reprezentare a unei stări istorice dintr-o anumită epocă, un simbol politic utilizat în diferite scopuri, „de la cele inocente până la fetișizare.”
Dar imaginea scoasă din atlase a primit, prin vreme, o încărcătură nostalgică, naționalistă, devenind simbol pentru partidele de dreapta, ajungând până în mediile puterii. Profesorul Weber ne asigură că mediile politice maghiare neagă acuzațiile de revizionism, socotind că imaginea Ungariei Mari semnifică doar unitatea spirituală a maghiarilor din spațiile istorice. Se zice că Trianonul este văzut ca un fapt istoric consumat, fapt acceptat, dar condamnat moral. Domnul Weber zice că postarea premierului Ungariei cu globul, pe care se vede clar harta Ungariei Mari, este una cu totul ino­centă pentru maghiari. Harta reprezintă trecutul și nu prezentul, cu atât mai puțin viitorul. Vecinii Ungariei au văzut o provocare cu tentă revizionistă. Că revizuirea frontierelor nu este, nici nu va fi posibilă pare evident. Situația geopolitică exclude din start o asemenea posibilitate. Apoi apartenența la NATO și Uniunea Europeană.
Mai avem un Tratat româno-maghiar, din 1996, care prevede inviolabilitatea frontierelor. Așa că nu ne sperie fantomele. Semne de calm la apropierea Centenarului Trianon? Viktor Orban recurge la aceste simboluri ale trecutului cu conținut actual, lăsând pe fiecare să se raporteze la ele cum dorește. Cum îi cade bine. Poate dorește să-și provoace adversarii din vecini, care să-l acuze de revizionism și de practici autoritare. Victima, nu de puține ori, este compătimită și răsplătită cu voturi. Istoricul Weber crede că: „Infantilismul politic al confruntărilor pe marginea unor evenimente sensibile din istoria româno-maghiară se dovedește, din nou, a fi valorificat drept capital electoral. Consecințele sunt dintre cele mai nefolositoare atmosferei coabitării românilor și maghiarilor, dar și relațiilor interstatale.”
Noi am sărbătorit, în urmă cu doi ani, Centenarul Marii Uniri. Putea fi și mai consistentă cinstirea. A venit rândul lui Viktor Orban să abordeze Trianonul. Să vedem în ce mod îl va jeli. Că liderul udemerist Kelemen Hunor a declarat, referindu-se la Trianon: „Pentru maghiarii din România a fost o tristețe enormă.” Pentru români a fost o mare bucurie!, zic eu. Imaginea unui premier ca Viktor Orban, care se joacă cu simbolurile istoriei, ne poate deruta. El vrea să spună că istoria nu s-a încheiat în secolul trecut prin Trianon. Recursul la istorie este un drept de lider. Nu putem fi naivi. Joaca cu istoria, făcută de oamenii politici, trebuie să ne preocupe.
S-a întâmplat recent, prin anexarea Crimeii, fără ca Ucraina să facă opoziție. Dar nici celelalte state occidentale. Nicio asemănare cu subiectul abordat aici. Tocmai când încheiam textul, am văzut că ministrul de externe al Ungariei era la București. S-a întâlnit cu ministrul nostru de externe. Vrea respect reciproc. La prima vedere, este un semn bun. Deși fiecare parte vorbea dintr-un foișor separat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.