Investiție de 13 milioane euro la Cicîrlău

0
326

– primul stîlp a fost turnat de premierul Ludovic Orban
Vineri, 29 mai 2020, a fost pornită construcția halei de producție TechTex din Cicîrlău, amplasată pe togul grofului, lîngă drumul național Baia Mare – Satu Mare. Invitat de onoare la eveniment a fost prim-ministrul Ludovic Orban – a asistat răbdător la turnarea primilor 3 metri cubi de beton în fundația unui stîlp de susținere a halei de producție și depozitare a textilelor medicale, investiție pornită de firma TechTex SRL din Oșorhei, str. 1 nr. 312, județul Bihor.
Lucrarea este executată de constructorul Taffo din Baia Mare: erau la muncă 20 de muncitori, 4 excavatoare, 2 cilindri de tasat, 4 autobasculante, 1 tractor de nivelat… Stratul de sol fertil este înlăturat și transportat pe un teren neproductiv (un camion de pămînt negru se vinde cu 150 lei). Hala va fi gata la toamnă, iar lucrarea în întregul ei, peste 2 ani. Valoarea totală a investiției este de 13.345.635 euro.
Primul ministru Ludovic Orban era anunțat la ora 18, dar a ajuns pe la 19,30. Localnicii n-au mai avut răbdare să-l aștepte, însă au fost acolo politicieni liberali din Maramureș și Satu Mare, prefectul, subprefectul, deputata Viorica Cherecheș, presa națională și locală, cîțiva localnici. Serviciul de protecție și pază și-a făcut datoria, a amplasat inclusiv un lunetist pe clădirea imprimeriei Print­masters de alături (unde se spune că se imprimă și bani).
Oamenii se întreabă cum a ajuns cel mai bun loc agricol din sat să primească această investiție. Urmașii grofului Ștoll (locuiesc în Ungaria) ar fi transmis terenul unui nepot din Tîrgu Lăpuș, care a intrat cu imobilul în marea afacere. În această zonă a Cicîrlăului, terenul se vinde cu 800-1.200 euro/ar (locuri de casă). Groful („Măria Ta” îi ziceau străbunicii cicîrlăuanilor) a avut 40 ha de teren, rămas după exproprierea în 1921 a nobilului maghiar Ludovic Karolyi, care locuia în castelul din Carei (restaurat azi din fonduri europene).
Hala TechTex va avea suprafața de 16.000 metri pătrați (investiție imobiliară de 3 milioane euro) și fabrica va produce măști chirurgicale (cu o linie tehnologică de 190.000 euro), măști FFP 2 și FFP 3 (cu o linie de 145.000 euro), halate de protecție de unică folosință (300.000 euro), bonete de unică folosință pentru spitale (50.000 euro), cearceafuri de unică folosință (300.000 euro), pampers (2 milioane euro), șervețele umede (2 milioane euro), mănuși de latex (2 milioane euro). În plus, aceeași fabrică va avea linii de producție de „polimeri topiți” (investiție de 1 milion euro), nanofibre 600.000 euro, alți polimeri 2 milioane euro. Firma TechTex a împrumutat banii de la o bancă, Guvernul României garantînd creditul – așa se explică prezența premierului.
Firma Taparo din Tîrgu Lăpuș (fabrică de mobilă) este implicată în această investiție, are două mașini de fabricat măști, ce lucrează deo­camdată la Tg. Lăpuș.
Premierul Ludovic Orban a purtat costum cu cravată galbenă și un balonzaid de vînt, scurt. A discutat cu cei din apropiere, toată lumea se înghesuia să dea … cotul cu el. După plecarea înaltului oficial, constructorii au pus munca jos și unul a spus: „Să fie într-un ceas bun. No amu la bere, băieți!”
Cicîrlăuanii au început să șușotească, se întrebau dacă fabrica va produce poluare, avînd în vedere că la extrudarea plasticului se produce căldură, se degajă dioxină și ies în aer mirosuri neplăcute. Dar ce nu fac oamenii pentru un loc de muncă și comunitățile pentru mai mulți bani la bugetul local?!…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.