Psihologia rușinii

0
91

Trăim într-o lume în care aproape orice stârnește rușine. Ne simțim rușinați când nu suntem acceptați, tindem să ne ascundem când nu suntem în concordanță cu normele societății, când drepturile ne sunt încălcate, simțim rușine când ne îmbolnăvim, când nu suntem mulțumiți de înfățișarea noastră, când dezamăgim persoanele dragi, dacă avem un job sub așteptările noastre… Așa încât rușinea apare destul de des în viața noastră, afectându-ne imaginea pe care o avem despre noi înșine.
Dacă nu știm să gestionăm acest sentiment, el se poate transforma, tăcut, chiar într-un veritabil mod de a fi. Pentru că rușinea este o emoție care se învață. Este un semnal din noi, către noi, care ne indică faptul că am făcut sau suntem pe cale să facem o faptă sau să ne raportăm, legat de ceva, într-un mod care se opune felului nostru de a fi. Psihologii vorbesc despre rușine sănătoasă, dar și despre rușine nesănătoasă. Întrucât copiii sunt mult mai vulnerabili și impresionabili de­cât adulții, mesajele de rușinare primite în copilărie sunt dificil de șters chiar și la maturitate.
Cea mai bună metodă de a ne rezolva problema ruşinii nu este aceea de a o acoperi, sau de a o purta cu noi fără a fi cazul, ci de a o înfrunta cât mai onest posibil.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.