Trianon-100, cu istoricul Ablonczy Balasz

0
67

Cum mâine, 4 iunie, se împlinește suta de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, am socotit de cuviință să știm și părerea unui istoric maghiar despre acest eveniment, care nu și-a epuizat emoțiile și controversele. După istoricul american Larry Watts, istoricul român Ioan-Aurel Pop, care s-au referit la semnificația Trianonului pentru români și maghiari, din punctul lor de vedere, abordarea subiectului de către istoricul maghiar Ablonczy Balasz mi s-a părut absolut necesară. Ablonczy Balasz este coordonatorul proiectului Trianon-1oo, lansat de Academia de Științe a Ungariei și însușit de guvernul de la Budapesta, fiind unul dintre cei mai interesanți exponenți ai noului val de istorici din Ungaria.
A absolvit celebra ELTE din Budapesta, a studiat la Sorbona, a fost visiting professor la Universitatea Indiana, de peste Ocean, fost director al Centrului Cultural Maghiar de la Paris. A publicat mai multe cărți printre care și „Transilvania reîntoarsă, 1940 – 1944,” tradusă și în limba română. O carte cu subiect incitant și complex, delicat și necesar de abordat din punctul de vedere al istoriografiei maghiare. În urmă cu trei ani, istoricul maghiar declara, într-un interviu, că Trianon „este una dintre temele sensibile ale conștiinței sociale maghiare.”
Proiectul a fost perceput la tensiuni diferite de presa din România, dar și de către unii istorici. Proiectul are patru module. Unul ar fi publicarea de resurse diplomatice din Italia, SUA, Japonia, Ungaria, Cehia, România și Serbia. Apoi, raportul dintre Trianon și societatea maghiară: violențe în război, chestiuni legate de refugiați și serviciile publice. Al treilea modul se referă la problema consolidării granițelor, aspecte locale ale transformării imperiului, formarea statelor de tranziție din Europa Centrală. Al patrulea palier se referă la relația Trianon și membrii societății maghiare în discursul politic, în istoria artei și în literatură.
Observația istoricului că „Trianonul a ascuțit la maximum tensiunea dintre conștiința de mare putere și cea de putere medie” explică multe din reacțiile unor lideri maghiari contemporani. Apoi crede că refugiații după Trianon au fiecare istoria lor, istoria suferințelor poporului maghiar. Atunci s-au refugiat nu numai persoane, ci și școli, instituții, administrații locale și chiar colecții publice. Replica maghiară a venit după Dictatul de la Viena, când din Transilvania ocupată au plecat în bejenie persoane, instituții, arhive. Până și universitatea clujeană s-a refugiat la Sibiu. Așa că vânzoleala istoriei aduce multe necazuri. Ca un efect al Tratatului de acum un veac, coordonatorul de proiect a constatat că, în 1930, mai bine de jumătate din membrii corpului judecătoresc maghiar se născuse în afara granițelor stabilite la Trianon.
O populație de mai multe milioane este sensibilă la această problemă. După propria mărturisire, și istoricul Ablonczy este cuprins de această sensibilitate. Unul dintre bunici s-a născut lângă Arad și o altă ramură a familiei vine dinspre Satu Mare. Într-un interviu, de la începutul acestui an, istoricul constată că nu a dispărut emoția istorică a plecării maghiarilor. Întrebat fiind ce părere are despre faptul că la gurile de metrou din Budapesta, ori din alte părți ale Ungariei, se strâng semnături pentru că Tratatul de la Trianon va expira anul acesta, istoricul răspunde: „Dorința multora inflamează gândirea.”
Pentru el, faptul că steagul secuiesc este arborat pe clădirea Parlamentului din Budapesta înseamnă că: „președintele forului legislativ maghiar sprijină autonomia secuilor.” N-am priceput cât este umor științific și cât afirmație constatativă. Nu fac nici un secret că proiectul echipei conduse de Ablonczy a fost aspru comentat în mediul academic din România. Poate Academia Română știe mai multe. Sigur așa este. Istoricul maghiar a spus că: „neînțelegerile de genul celei actuale nu ne fac bine niciodată, fiindcă pierdem timp pe care l-am fi putut folosi pentru cercetări.” Mi se pare un om de știință de echilibru, care-și apără istoria poporului său, fără a o nega pe a altora. Chiar a declarat că nu dorește să repoarte lupte vechi.
Închei cu o apreciere a lui: „Istoricii maghiari constată cu invidie sau obiectivitate că breasla istoricilor români este mai bine reprezentată, traducerile lucrărilor lor de istorie și de științe sociale pot fi găsite mai rapid și în număr mai mare pe piața de carte din Europa occidentală. Influența școlilor de prestigiu, din științele sociale franceze sau anglo-saxone, este mai mare în România decât în Ungaria.” O expresie de luat în seamă: „Acum, cu apropierea Centenarului, să găsim o voce comună, rațională.”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.