Pero Milosevici s-a despărţit după cinci ani de Poli Timişoara

0
31

Antrenorul muntenegrean Pero Milosevici s-a despărţit oficial, marţi, de echipa masculină Poli Timişoara, iar din sezonul viitor va antrena pe HC Buzău.
Câştigător al Cupei României cu Poli Timişoara în 2019, Pero Milosevici a mulţumit, marţi, stafului, jucătorilor şi fanilor.
„Păcat că nu am terminat proiectul pe care l-am visat, au fost foarte multe motive, însă nu e momentul acesta pentru a le dezvolta. Am fi dorit anul acesta să fim mult mai sus în campionat, iar în anul următor cu atragerea altor doi jucători, să atacăm titlul naţional şi să jucăm în Liga Campionilor. După finala de Cupă de anul trecut am fixat aceste obiective, dar ele nu s-au mai înfăptuit din diferite motive. Cum nu am terminat acest proiect, e posibil ca în doi sau trei ani, nu se ştie, să ne întoarcem la proiectul nostru. Acum plec din Timişoara, e posibilă o întoarcere pentru a finaliza acest proiect la care am visat”, a spus Pero Milosevic.
Tehnicianul muntenegrean a lăsat să se înţeleagă că ar putea reveni la Timişoara cândva, pentru a finaliza obiective mai importante.
Din stagiunea viitoare, el va antrena formaţia HC Buzău.
La capitolul plecări, Poli Timişoara le înregistrează şi pe cele ale jucătorilor Mohsen Babasafari, Filip Marjanovici, Gheorghe Irimescu şi Vuk Milosevici.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.