Dificultăți în distribuirea pubelelor în Şişeşti

0
43

Administrația publică locală din Șișești a început distribuirea pubelelor pentru cetățeni în vederea colectării selective a deșeurilor în comună. Totuși, acțiunea merge destul de greu, în unele sate aparținătoare, din cauză că oamenii nu au fost găsiți acasă.
În acest context, cei care s-au înscris pentru a primi pubelă, sunt rugați să se prezinte la sediul primăriei de unde o pot ridica personal.
„Având în vedere dificultățile întâmpinate în distribuirea pubelelor din casă în casă în localitatea Bontăieni (oamenii nu au fost acasă etc), vă comunicăm următoarele: cei care v-ați înscris pe site-ul vreaupubela.ro vă puteți ridica pubelele de la sediul Primăriei Comunei Șișești, intrarea de la remiza PSI (din spate), zilnic între orele 8-15. Întrucât pubelele nu sunt asamblate, la ridicare, vă rugăm să verificați împreună cu reprezentantul primăriei dacă acestea conțin: capac, 2 dopuri pentru capac, 2 roți și o tijă. Menționăm că acestea pot fi transportate cu autoturismul personal. Avem rugămintea ca toţi cei care aveți posibilitatea să le ridicați până la data de 15.06.2020, urmând ca după această dată, pentru persoanele care nu dețin autoturism, distribuirea acestora să se facă din poartă în poartă”, a precizat Ioan Mircea Tentiș, primarul comunei Șișești.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.