A fost Ziua Învățătorului

0
57

Din 2007, ziua de 5 iunie este prinsă în calendarul școlii românești ca Ziua Învățătorului. Până atunci, dascălii își cinsteau ziua în 30 iunie, când, în 1927, a fost înființată Asociația Învățătorilor din România, ca expresie a legăturilor dascălilor din toată Țara. Eram nu departe de Marea Unire. Apoi, s-a convenit, de la tribuna Parlamentului, că 5 iunie, ziua de naștere a învățatului Gheorghe Lazăr, fondatorul învățământului românesc din Țara Românească, ar fi mai nimerită pentru a cinsti dascălii acestor vremuri.
Ca fost învățător nu fac o pledoarie pentru o dată sau alta. Mai ales în vremurile astea pandemice, când sărbătorile au fost alungate din spațiul public. Vechea zi, de la sfârșit de iunie, îmi stârnește amintiri. Elevi pedagogiști fiind în Marmația, profesorii ne adunau în curtea școlii, în careu. Ni se povestea ceva despre nobila slujire la catedră, apoi cântam imnul învățătorilor. Ziua aceea era aproape de sfârșitul anului școlar. Absolvenții erau cuprinși de emoția intrării în profesie. Cei mai mulți erau repartizați la școlile din satele Maramureșului. Eu am preluat o catedră de dascăl în satul Breb. Elevii din ultimul an treceau cântând prin clasele celor care rămâneau în liceu. Primeau flori și îmbrățișări colegiale. Ba se mai ivea și câte-o lacrimă în colțul ochilor.
Fiind în sat, în noua zi a învățătorului am trecut prin fața școlii unde am învățat carte. Școala era închisă din cauza virusului. Un drapel tricolor flutura în singurătatea clădirii tăcute. Știm toți că dascăli și elevi și-au mutat școala acasă. Dar despre eficiența învățării online vom vorbi mai târziu. Așa este în mare parte din lume. Peste Ocean, Marco al nostru “dialoghează” cu profesoara lui și cu colegii virtual. Au parole, au timpii stabiliți, dau teste, primesc calificative… Apoi lecturile. Nu seamănă cu ale noastre. E altă lume! Alt timp! Dar eu cred că este o grea lovitură pentru tandrețe și pentru dialogul la clasă. Când dascălul se uită în ochii elevilor și cuvântul devine mai convingător. Știți cum ne citea domnul învățător? Ca Domnul Trandafir: „Ne privea întâi blând, cu un zâmbet liniștit, ținând cartea la piept, în dreptul inimii, și în bănci se făcea o tăcere adâncă, ca de biserică.”
Cum anul acesta Ziua Învățătorului a fost doar un anunț la radio, m-am gândit că ar fi nimerit să fac un portret al învățatului Gheorghe Lazăr, fără a-l uita nici o clipă pe bunul meu învățător Vasile Fodoruț. Cu devotamentul lui fără margini pentru a lumina pruncii de țărani. Cu o intuiție remarcabilă, a știut ce lume vine peste noi. Că fără carte, nu ai parte! Gheorghe Lazăr s-a născut la Avrig, pe 5 iunie, 1779, în familia unor țărani liberi, și a fost de mic înclinat spre studiu. Se spune că baronul Samuel von Brukenthal i-a remarcat aptitudinile și l-a trimis la școli de la Sibiu și Cluj. A plecat la Viena, cu o bursă acordată de Biserica ortodoxă, unde a urmat studii superioare de filosofie, istorie, științe fizico-matematice. Ulterior a terminat și teologia. Pe când era student la Viena a tradus lucrări, din diverse domenii, în limba română.
Reîntors în Transilvania, a fost hirotonit arhidiacon, fiind încadrat la Școala teologică ortodoxă. A tradus, în această perioadă, cărți de teologie și pedagogie. Din nefericire, a intrat în conflict cu episcopul Vasile Moga, care, fiind un adept al învățământului în limba slavonă, a împiedicat activitatea culturală a lui Gheorghe Lazăr. Apoi a interzis publicarea cărților în limba română. A fost destituit de guvernatorul Transilvaniei și urmărit de poliție. Obișnuia să le spune autorităților: „Auditoriul să nu-și îndrepte privirea spre Orient, ci trebuie să privească spre antica Ausonie, de unde au provenit glorioșii generali ai împăratului Traian.”
Trece munții în București, unde întâlnește un mediu adecvat ideilor sale. Sprijinit de boierii luminați, în anul 1818, înființează, la București, prima școală cu predare în limba română – Școala Sfântul Sava. O școală în limba maicii sale. În timp ce învățământul se desfășura în limba greacă, fiind apreciat de protipendada epocii, cursurile lui Gheorghe Lazăr în limba română au produs o puternică impresie. A ținut primele lecții de filosofie în limba română. A trecut cu elevii săi de partea lui Tudor Vladimirescu, fiind și inginer de metereze la Cotroceni. A introdus în limba română noțiunile de adunare, scădere, împărțire, înmulțire, sinus, cosinus etc. I-a avut ca elevi pe Ion Heliade Rădulescu și Petrache Poenaru, inventatorul stiloului. Dar brevetul l-a primit altcineva.
Se întoarce la Avrig, bolnav, și moare în 1823, lăsând în urmă candela aprinsă a limbii române. A fost îngropat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, în vecinătatea casei natale. Fie acest text un omagiu întârziat adus dăscălimii române, de ziua ei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.