Apicultori de trei generații

0
58

Maistrul mecanic Victor Ianc s-a apucat de apicultură în 1982 (cu 5 stupi, la Șurdești), avea 34 de ani, și de atunci n-a renunțat niciodată la albine, prin oricîte încercări a trecut.
Acum se află la 72 de ani și a atins cel mai înalt nivel de performanță apicolă: a obținut autorizația de stupină de multiplicare. În două pavilioane pe roți, exploatează 130 de stupi puternici, îi transportă în pastoral cu camionul propriu. La Unguraș, în curtea sa, a construit un mic centru de extragere și îmbuteliere a mierii și are de gînd să mai acceseze fonduri europene (după Măsurile 4.1 și 6.3) pentru o instalație automată de descăpăcit faguri și centrifugat. Produce 3-5 tone de miere pe an și o comercializează cum poate; mai nou, cu ajutorul site-ului www.butoiulcumiere.ro. Este ajutat la extragerea mierii, de fiul său, Adrian (inginer de telecomunicații în Cluj), și de nepotul Bogdan, încă elev (acum se învață cu înțepăturile).
În acest an, Victor Ianc a fost cu stupii în pastoral la rapiță, într-o fermă din Tiream, județul Satu Mare; recolta a fost bună. Apoi s-a deplasat la Horea-Sanislău, jud. Satu Mare, pentru floarea de salcîm, însă frigul a compromis recolta. Acum se află în satul Unguraș, comuna Dumbrăvița, la cules de nectar din florile de fînea­ță. Prin 15 iulie, va pleca la tei, în Călinești-Oaș. Apoi va transporta albinele la floarea-soarelui, tot în Tiream.
Ca noutate, familia Ianc livrează miere și la domiciliu, în județele Maramureș și Cluj. La comandă peste 500 lei, acordă reducere de 10%. Mierea are prețul de 20-30 lei/kg, iar mierea în amestec cu propolis și polen, 35 lei/kg. Românii consumă în medie 500 g de miere pe an. Victor Ianc (tel. 0741-158375) îi sfătuiește pe consumatori că prefere mierea naturală, brută, neprelucrată, … așa cum o fac albinele.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.