Notificarea contribuabililor care nu au depus declarațiile fiscale

0
21

Potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, contribuabilii/plătitorii care nu își îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege sunt declarați inactivi fiscal și le sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivității fiscale.
Unui contribuabil declarat inactiv i se anulează, potrivit legii, din oficiu, înregistrarea în scopuri de TVA, iar inactivitatea se înscrie în cazierul fiscal al contribuabilului și al reprezentanților legali ai acestuia.
Prin Ordinul președintelui ANAF nr. 934/2020 s-a stabilit că, pentru declarațiile fiscale al căror termen legal de depunere s-a împlinit în perioada stării de urgență, notificările de nedepunere a declarațiilor fiscale se emit în termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgență.
După expirarea termenului legal de depunere a declarațiilor fiscale, din data de 25 iunie 2020, organele fiscale aplică procedurile pentru identificarea contribuabililor care îndeplinesc condiția pentru declararea inactivității fiscale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.