Pagube însemnate în urma fenomenelor meteorologice

0
72

Din datele centralizate până în prezent, în județul Maramureș au fost afectate de fenomenele meteorologice periculoase 8 unități administrativ-teritoriale – Coroieni, Târgu Lăpuș, Bogdan Vodă, Leordina, Coltău, Baia Sprie, Recea și Groșii Țibleșului.
Precipitații torențiale au format torenți și scurgeri pe versanți care au contribuit la creșterea debitelor și nivelurilor unor văi și pâraie care s-au revărsat din albie. Șuvoaiele de apă nu au putut fi preluate de rețelele de canalizare existente și au inundat gospodării, terenuri agricole, rețele de infrastructură etc. Apele revărsate au transportat aluviuni, pietriș, bolovani, material lemnos și material vegetal și colmatat podețe.
Au fost izolate 10 gospodarii (Leordina), inundate 20 de gospodării și 96 de anexe gospodărești.
Au fost spălate de ape 0,2 km de drum judetean, 39,3 km de străzi, 0,8 km de drumuri comunale, 3 km de drum forestier și au fost avariate 13 podețe.
Au fost inundate 59 hectare de teren arabil și 4,2 hectare de pășuni și fânețe. Prin ordin al prefectului vor fi constituite comisii mixte care se vor deplasa în teren și vor proceda la constatarea și evaluarea pagubelor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.