Un om select

0
65

Încerc să nu uit oamenii care, o parte din viață, mi-au bucurat sufletul. Au fost vremuri polenizate cu energie, iar noi căutam firul de aur în praful lumii. Când desenam pe hârtie un copac el înfrunzea cu adevărat. Ba înflorea când îi venea vremea. Pentru mine, întotdeauna copacul este un semn al prieteniei, fiindcă este admirat de oameni. Și oamenii se aseamănă cu arborii. Mai ales când aud horea din Maramureș: „Care frunză pică jos/Nu mai urcă unde-a fost.” Mai pe scurt, privesc cu admirație timpul trecut, dacă a zidit ceva pentru spiritul nostru veșnic iscoditor. În care au locuit oameni apropiați, de care mi-am rezemat gândurile, m-am mărturisit, adică ne-am despovărat sufletul. Am stropit lumea aceea cu vinul dezlegării cuvintelor. Unul dintre oamenii care mi-au înstruțat o parte din viață este domnul Teodor Lazăr.
Ne-am apropiat prin timp, el însuși avea apropiați, așa că la celebrul Restaurant „Select,” pe care-l păstorea domnul Lazăr, s-a alcătuit un fel de club. Discutam de toate, participanții fiind de profesiuni diferite. Nu desfac ghemul anilor doar de dragul amintirii, ci mai ales pentru faptele ziditoare de atmosferă culturală. Aici, în fosta sală cochetă și primitoare, chiar au avut loc întâmplări de rang național și internațional. Unele știute, altele rămase în fotografii. Domnul Lazăr avea reflexul patronilor interbelici, care au făcut din restaurantele lor nemuritoare oaze de cultură. Cine nu știe de Capșa? Localul în care se întâlneau seniorii culturii interbelice. Păstrând proporțiile, și cartea de onoare de pe strada Progresului consemnează manifestări de neuitat. Fac parte din memoria colectivă, prelinsă pe alocuri în cărți ori în pagini de ziare. Nu doresc a construi castele de cenușă, adică din nimic să reconstitui metereze, dar nici să le las în uitare când am la îndemână mărturii. Fotografii și amintirile celor care mai sunt.
Este nevoie de asemenea rememorări, deoarece fac parte din țesătura unui timp cultural. Mă gândesc și la evenimente legate de ziarul nostru. Când cinsteam numere rotunde, domnul Lazăr ne găzduia: pe noi, redacția, și colaboratorii. Ba și invitați din lumea politică și diplomatică. Îmi aduc aminte că la o întâlnire a fost invitat ambasadorul Suediei în România. Și a venit cu protocolul de rigoare. La „Select” s-au desfășurat multe dintre Cursurile de cultură și civilizație românească, inițiate de scriitorul Augustin Buzura, pe atunci președinte al Fundației Culturale Române, și coordonate în teritoriu de Nadia Moșanu. Ca să dăm Cezarului ce este al Cezarului, manifestările Fundației s-au desfășurat și la hotel „Carpați.” Dar acum este vorba despre această Capșă băimăreană, datorată domnului Lazăr. Care s-a dovedit un amfitrion ce a înțeles să fie alături de invitați. Avea delicatețea gazdei de a întreține dialoguri cuvenite.
Cu câțiva participanți am avut dialoguri despre Maramureș. În țesătura răspunsurilor se găsesc și referiri la domnul Lazăr de la „Select.” Cum spuneam, aici se adunau mai mulți prieteni. Domnul Lazăr era un fel de lider care sugera ieșiri culturale în Maramureș. De neuitat rămâne seara petrecută în compania cosmonautului Dumitru Prunariu. Cu mărturisiri cosmice, dar și pământene. În câteva rânduri, grupul s-a deplasat la Desești, la Serile de Poezie, ori în decembrie, pentru a-l comemora pe Nichita Stănescu. Memorabilă rămâne călătoria în satul de pe Mara, când a venit în Maramureș poetul sârb Adam Puslojic, alături de Dora Stănescu. De neuitat este recitalul din fața bisericii, susținut de actorul Anton Tauf, în fața sătenilor. Era pata de sânge care vorbea.
De ce să ne ferim de realitate? Domnul Lazăr, cu prietenii dumisale au asigurat cele trebuincioase unei întâlniri alese. Evoc aceste fapte deoarece fac parte din regulile ospeției. Doresc a spune că această corolă culturală a durat câțiva ani. În cartea de onoare a sălii „Nichita Stănescu din Desești sunt scrise cuvinte emoționante despre acele împrejurări. Semnătura domnului Lazăr figurează de mai multe ori. Cred că ne-a legat și faptul că, amândoi, veneam de la sat. Rânduiala omeniei satului românesc nu se pierde la oraș. S-a implicat serios în viața satului său natal, Tulghieș. Am fost invitat și eu în câteva rânduri. Am putut constata legătura strânsă între cei născuți acolo pentru a sprijini manifestări culturale. Dar nu numai.
Domnul Lazăr nu ne lăsa în ispita exagerării. Avea un fel delicat, aluziv de a ne spune cât este ceasul. Era un bun conviv, avea povești acaparatoare. Așa am aflat că la începutul meseriei a avut șansa să fie în preajma unor înalți demnitari. Spun toate acestea deoarece fac parte din istoria apropiată. Cu întâmplări ziditoare, care au marcat o vreme. Domnul Lazăr rămâne omul select care ne-a înfrumusețat un timp cultural. Mai ales în lumea satului. Doresc a spune că Teodor Lazăr nu era singur la masa entuziasmului. Despre ceilalți, cu alt prilej. Printre ei și cei care au făcut posibil un drum în Basarabia, cu celebrul cor bărbătesc din Finteușu Mare. Sunt portrete care mă privesc din rama timpului.
E adevărat, nu l-am întâlnit pe domnul Lazăr de ceva vreme. Fie aceste rânduri o scrisoare publică de prietenie și recunoștință. Cu bine și sănătate!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.