Federația Sanitas solicită stimulent de risc și în perioada de alertă

0
48

Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților a avizat favorabil proiectul de lege prin care se prelungește acordarea stimulentului de risc și pe perioada stării de alertă.
Conform acestui proiect de lege (care aprobă O.U.G. 64/2020 de modificare și completare a O.U.G. 43/2020), stimulentul de risc, în valoare de 2.500 lei brut/lună va fi acordat atât pe perioada stării de urgență, cât și pe perioada stării de alertă. În plus față de prevederile celor două ordonanțe de urgență, proiectul de lege extinde acordarea acestui stimulent și asupra categoriilor de personal medico-sanitar, din cadrul DSP-urilor, din asistența medicală comunitară și din rețeaua de medicină legală care au intrat în contact cu pacienți suspectați de infectare cu noul Coronavirus.
Totodată, proiectul de lege prevede acordarea stimulentului de risc și personalului serviciilor profesioniste pentru situații de urgență care a efectuat misiuni de echipare și transport al persoanelor diagnosticate sau suspecte cu COVID -19, precum și misiuni de decontaminare a persoanelor, dispozitivelor medicale și a mijloacelor tehnice utilizate pentru izolarea și transportul acestor persoane.
Proiectul de lege va fi discutat în plenul Camerei Deputaților în cursul acestei săptămâni și, dacă va fi aprobat, va intra în vigoare după promulgarea de către președintele României și publicarea în Monitorul Oficial.
Federația Sanitas solicită aprobarea legii în forma avizată de Comisia pentru sănătate și punerea ei în practică în regim de urgență.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.