Intabulări simplificate şi nu prea…

0
80

La cererea notarilor şi a persoanelor fizice și juridice autorizate să execute lucrări de specialitate în domeniul cadastrului, a fost simplificată modalitatea de înscriere a imobilelor în evidenţele de cadastru şi carte funciară, prin eliminarea unor acte din documentațiile cadastrale. Astfel, a fost scoasă obligația de a depune extrasul de carte funciară la documentația cadastrală. Totodată, din documentația cadastrală poate lipsi, în anumite condiții, procesul-verbal de vecinătate (documentul nu este necesar dacă suprafața măsurată este mai mare cu pînă la 2% față de suprafața din acte sau de cea înscrisă în cartea funciară). În cazul în care vecinul nu se prezintă pentru a semna procesul verbal de vecinătate, proprietarul dă o declarație notarială care înlocuieşte procesul verbal, scrie legea (pot să apară excepţii – cînd mejda nu e clară). Ordinul privind modificarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr 346/29 aprilie 2020.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.