Controale ITM în brutării

0
25

La nivel național se desfășoară o campanie națională de informare și control pentru verificarea modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecției sănătății lucrătorilor care pot fi expuși unui potențial risc datorat atmosferelor explozive în silozuri de cereale, fabricile de produse de brutărie și produse de panificație, nutrețuri pentru hrana animalelor, băuturi alcoolice, mobilă și stațiile de distribuție a carburanților auto.
″Obiectivele acțiunii sunt: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniile de activitate amintite, creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale, eliminarea neconformi­­tă­­ților constatate în domeniul securității și sănătății în muncă în urma controalelor efectuate″, a informat inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș, Dragoș Năcuță. Într-o primă fază, agenții economici din aceste domenii vor participa la sesiuni de informare și abia apoi se va trece la verificări.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.