Explozie de hribi în piețe

0
260

Marți, în piața ță­rănească Izvoarele din Baia Mare, au fost cel puțin 50 de culegători cu ciuperci de vînzare. Prețul a scăzut de la 30 la 20 lei/kg, așa că mulți băimăreni au cumpărat hribi pentru consum în stare proaspătă, dar și pentru a le conserva. Pe la amiază, au venit culegători de mai departe, din Sîi, Preluca și Tîrgu Lăpuș, cu hribi proaspete, în coșuri mari. Un adevărat dar al naturii pentru noi, orășenii!

Doamna Rita din Şomcuta
Doamna Rita din Şomcuta

Rita din Șomcuta Mare ne spune că merge la cules de ciuperci de vreo 15 ani și le vinde în piață, căci are 4 copii și nevoia de bani e mare. Cele pe care nu le poate vinde le usucă, un kilogram costă 200 lei. Mai rar, duce hribi la centrul de colectare, unde prețul este de numai 10 lei/kg. A găsit ciupercile în pădurea de stejar dintre Șomcuta Mare și Mireșu Mare, dar locul este bătut acum de multă lume, vin și orășeni cu zeci de mașini la cules, așa că trebuie să umbli 2-3 ore pentru a găsi zece hribi…
O femeie din satul Sîi, comuna Valea Vinului, județul Satu Mare, ne spune că a adus ciuperci de pădure: hribi 20 lei/kg, cuci 15 lei/kg, plopești 10 lei/kg, bureți de rouă 10 lei/kg, bureți usturoi 20 lei/kg, oițe 15 lei/kg, gălbiori 20 lei/kg. Încep să se coacă afinele (cîteva zile cu soare le-ar grăbi coacerea), urmează merișoarele și apoi cătina, fructe de pădure pe care le va vinde în piață. Frăguțele s-au copt, dar sunt greu de cules și costă 30 lei/kg.
Un bărbat din Tîrgu Lăpuș tocmai a sosit cu un coș și cu o coșarcă pline de hribi. Imediat, fiind de calitatea I și cu pălării mari, cineva a cumpărat 5 kg. Un tînăr din Preluca Nouă a adus la piață hribi de fag, cea mai mare avea greutatea de 624 g.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.