Ce aveți cu Academia Română?

0
163

M-am format într-un mediu cultural care m-a învățat să prețuiesc valorile. Ele fiind reperul pentru certitudini în varii domenii. Și acum trăiesc mândria discretă de a mă fi lustruit intelectual într-un oraș care avea un membru al Academiei Române. Este vorba de Sighetul Marmației, cu demnitarul său Ioan Mihaly de Apșa. Stând o bună vreme în preajma fiicei lui, Domnișoara Lucia, aveam sentimentul că ilustrul personaj era pe aproape. Și eu, și frații Bârlea, Echim, Simion Șuștic, Ileana Mihai, toți ascultam evocările profesorilor noștri, care veneau la cenaclu, despre personalitățile orașului de la frontieră. În studenție, am fost prezent în sălile de lectură ale Bibliotecii Academiei Române, la îndemnul profesorului Al. Oprea, unde eram vecin de masă cu Șerban Cioculescu. Academia Română mi-a rămas adresa unică unde poți citi cărți unice.
Mai aproape de noi, m-am bucurat că la Biblioteca Județeană Petre Dulfu, din inițiativa directorului ei, dr. Teodor Ardelean, a luat ființă Fondul documentar al Academiei Române. De un deceniu trăiesc o atmosferă academică la Săliștea de Sus, unde în fiecare an o parte a conducerii Academiei Române își mută sediul, pentru câteva zile, în așezarea de pe Iza. Am spus toate acestea deoarece, pentru mine, spiritul academic a rămas un vârf al valorii. Nu ascund nici faptul că am avut o emoție în plus când istoricul Ioan-Aurel Pop a fost ales în fruntea înaltului for științific al țării. Îl știam bine de când patrona secțiunea de istorie a celebrelor Cursuri de limbă, cultură și civilizație românească, inițiate de academicianul Augustin Buzura, care au marcat destinul cultural al Maramureșului. Pentru mine, dar nu numai pentru mine, academicianul Ioan-Aurel Pop este omul potrivit la locul potrivit.
Dar lumea de astăzi nu-i lume dacă nu lucrează uzurpatorii. Recent, citesc în revista „Contemporanul”, condusă de academicianul Nicolae Breban, un comunicat de presă care m-a siderat. Reproduc textul cu titlul „Academia Română respinge alegațiile defăimătoare”: „În ultimele zile, mass-media a fost intoxicată cu «informații» care pendulează între abjecție și fantezie, privitoare la o «răsturnare a președintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop». Biroul Prezidiului Academiei Române – organ colectiv de conducere a înaltului for, care activează într-un permanent consens academic – dorește să-și afirme solidaritatea deplină cu colegul nostru, actualul președinte al Academiei Române, și respinge alegațiile defăimătoare cu care ne-au obișnuit unii neprieteni ai venerabilei noastre instituții.”
Dar cine sunt neprietenii Academiei Române? Recunosc, nu am reușit să aflu mai multe atitudini potrivnice. Am citit într-o publicație a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România intervenția academicianului Eugen Mihăescu, cu un titlu constatativ: „Se pregătește înlăturarea președintelui Ioan-Aurel Pop din fruntea Academiei Române.” După logica presei, acest articol a fost scris înaintea Comunicatului de presă. Mihăescu crede că uzurpatorul ar fi chiar în interiorul înaltului for științific. Cum nu intru în culisele Academiei Române, nu am certitudini, îi las să se lămurească nemuritorii între ei. Semnalul este tras din interior. Cum că ar fi unul care „se confundă cu Academia Română, iar aceasta ar fi mai mică decât domnia sa,”scrie malițios academicianul Mihăescu. Am mai constatat puseuri de ură împotriva președintelui Academiei Române și din partea unor moderatori gălăgioși, fără argumente. I se reproșează academicianului Pop de ce a ieșit în public luând apărarea bătrânilor în fața abuzurilor autorităților, sau cerând deschiderea bisericilor pentru accesul credincioșilor. Discriminarea pe criterii de vârstă nu este de bun augur. Crede în discriminarea pe criterii de competență.
Dar motivele sunt mult mai adânci. Un istoric de verticalitatea lui Ioan-Aurel Pop îi deranjează pe unii că a fost ales în fruntea Academiei Române. A fost tranșant în privința Tratatului de la Trianon. În concepția Domniei Sale, cum este adevărat, Unirea s-a făcut prin voință națională, iar Tratatul a pus în acord juridicul cu realitatea de pe teren. Nu crede că Transilvania este în pericol de a fi scoasă din componența României. Scenarii și visuri au fost și vor mai fi. Este zgomotul de fond al politicienilor. Recunoaște că în ultima vreme, din partea Budapestei, problema s-a acutizat. Șicane i s-au făcut de la începutul mandatului. Recent, a fost întrebat dacă ar intenționa să se retragă din fruntea Academiei Române?
A răspuns ferm și cu demnitate: „Nu, nu vreau să demisionez! Anumite cercuri au speculat o anumită situație. Academia este și ea o instituție omenească, cu imperfecțiunile sale, dar este, de peste 150 de ani, principalul for de consacrare a valorilor intelectuale ale românilor și ale României. A fi în fruntea Academiei reprezintă o demnitate atât de mare, încât retragerea înainte de vreme devine și un act de lașitate.” Mi-a plăcut tonul fără ocolișuri. Uzurparea lui ar fi o pată pe obra­zul multor intelectuali din România. Este o instituție care creditează stabilitatea.
Ce aveți cu Academia Română? Este o instituție care conservă binele din trecut ca să pregătească binele viitor. O spune cel care a crescut în spiritul valorilor românești. De la Sighetul Marmației, la Baia Mare, până la Academia Română.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.