Băieții de la Minaur au reluat pregătirile

0
46

Primul antrenament pentru băieții de la CS Minaur Baia Mare, echipă ce a ocupat poziția a treia la finele stagiunii 2019-2020 în Liga Zimbrilor și care va evolua în cupele europene, s-a consumat în cursul zilei de luni sub comanda secundului Alexandru Sabou.

Aflat sub contract pentru încă un sezon, principalul Stephane Platin nu a fost prezent la prima întâlnire, francezul aflându-se în convalescență după o operație, și este posibil ca acesta să facă joncțiunea cu echipa în perioada următoare.
Pentru început, băimărenii se vor pregăti pe plan local, după care în cursul lunii iulie vor merge într-un stagiu de pregătire la Sfântu Gheorghe, iar la finalul acestuia este stabilit și un joc amical. Până la debutul în noul sezon (19 august), CS Minaur are perfectate și trei turnee de pregătire, la Turda, Făgăraș și Baia Mare, existând posibilitatea a încă unui meci de verificare.
Față de stagiunea precedentă, în lotul pentru noul sezon Minaur nu se va mai baza pe Adrian Țenghea, Răzvan Apostu, Janja Vojvodic, Vojislav Brajovic, Teo Coric și Tudor Botea. La capitolul achiziții, băimărenii au reușit să obțină semnăturile următorilor jucători: Barna Buzogány (transferat de la ocupanta locului 3 din Ungaria, Braun Gyöngyös), José Guilherme de Toledo (Brazilia, transferat de la Vardar Skopje) și Nikola Skrobić (Serbia / Bosnia Herțegovina, transferat de la Baniyas SC din EAU).

Lotul pentru sezonul 2020-2021: Ionuț Ciobanu, Barna Buzogány, Răzvan Pop – portari; Milan Kotrč, Daniel Bera, Sergiu Makaria – extreme stânga; Andrei Buzle – inter stânga; Alexandru Csepreghi, Călin Căbuț, Mihai Dobra, Erik Pop – centri; José Guilherme de Toledo, Nikola Skrobić, Daniel Mureșan – interi dreapta; Tomáš Čip, Geor­gel Haiduc – extreme dreapta; Albert Cristescu, Mihai Bușecan, Robert Nagy – pivoți.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.