Anul școlar ar putea începe mai devreme

0
42

Începerea anului școlar cu două săptămâni mai devreme este una dintre propunerile făcute marți, la Guvern, de organizațiile Seeding Knowledge Foundation și Centrul de Resurse în Comunicare.
Aceste două săptămâni ar urma să fie folosite „pentru a se putea face învățare remedială cât și pentru a lua o marjă de timp în eventualitatea în care în lunile de iarnă intrăm iarăși în carantină”. O altă propunere a fost cea de a organiza sesiuni de formare pentru dezvoltarea competențelor digitale în rândul profesorilor. De asemenea, dezvoltarea unei rețele de mentori din rândul cadrelor didactice, care să fie „persoane resurse” pentru cei care au nevoie de sprijin și care să-i împuternicească pe colegi prin prezentarea de bune practici din sala de clasă. Reamintim că structura anului școlar 2020-2021 prevede începerea cursurilor luni, 14 septembrie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.