🕮 Lecții de învățat 🕮 Viața în doi

0
105

Întemeierea unei familii este darul nașterii și al renașterii. Am fost la o nuntă la Washington. Mirii proveneau din familii cu multă stare în SUA. Dar, surprinzător, aveau acea modestie care le venea de minune. Motiv de reflexie și pe la noi, pentru un moment important în viața omului. A Lui și a Ei, care, dacă alegerea e bună, nu duc în spate o cruce grea, ci un copac înflorit. Ale cărui ramuri cu flori îi învelesc pe amândoi.
Viața în doi te învață să nu te apleci nici într-o parte, nici în alta, ci să privești înainte. Pentru ea, EL este ramura pe care te sprijini. Pentru el, EA este cununa lui. Asta înveți de la zi. De la noapte, înveți să uiți de grijile zilei, să adormi, ca să te trezești unul lângă altul. Pentru a o lua de la capăt în ziua următoare. Mână în mână!
Când faci pasul acesta, te rogi pentru sănătate, pentru a lua din viață ceea ce e mai bun și să-i ai mereu aproape pe cei dragi. Angajamente simple, sincere și care nu trebuie să se piardă pe drum. La bine și la greu! La tinerețe și la bătrânețe!
Viața în doi ne-a fost hărăzită pentru a nu fi singuri. Mână în mână, printre meandre de bucurii, de izbânzi, de speranțe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.