În Valea Vișeului, peste 2.000 pachete cu țigări confiscate

0
25

Polițiștii de frontieră din Valea Vișeului au observat, la aproximativ 1.500 metri de linia de frontieră spre interior, 3 persoane care transportau colete voluminoase de la frontiera de stat spre interiorul țării.
Imediat, s-a acționat pentru reținerea persoanelor, au efectuat somațiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus somațiilor, fapt pentru care au fost trase patru focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată, cei în cauză nu s-au oprit. Persoanele au abandonat coletele și au fugit spre interiorul țării.
La fața locului au fost descoperite 3 colete cu țigări, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 2.208 pachete cu țigări, marca Credo, provenite din Belarus. Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 25.833 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă și identificarea persoanelor implicate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.