CFR Cluj a pierdut prima poziţie

0
37

CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 2-2 (2-1), meciul disputat, duminică, în deplasare, cu Astra Giurgiu, în etapa a VI-a a play-off-ului Ligii I. Clujenii au condus cu 2-0 şi, în urma egalului, au pierdut locul I în clasament, în favoarea formaţiei CS Universitatea Craiova.
Oltenii învinseseră, vineri seara, la Gaz Metan Mediaş (2-1), victorie care i-a propulsat în fruntea play-off-ului. Universitatea Craiova conduce acum în clasament cu un punct şi este la mâna ei în ceea ce priveşte adjudecarea titlului de campioană.
Tot în etapa 6 din play-off, FCSB a remizat pe teren propriu cu FC Botoşani (1-1), rezultat care a scos echipa antrenată de Bogdan Vintilă de pe podium.
FC Dinamo a obţinut, duminică, prima victorie în play-out, după ce a învins, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), pe Academica Clinceni, în etapa a VIII-a. Straton (Dinamo) a apărat două penaltiuri la scorul de 1-0, iar Andrei Bani a marcat, la vârsta de 17 ani, primul său gol în Liga I, la al cincilea meci disputat în tricoul dinamoviştilor. Dinamo a părăsit momentan ultima poziţie din play-out, dar poate reveni acolo în situaţia în care Chindia câştigă meciul cu Hermannstadt. Totuşi, dinamoviştii pot avansa în clasament şi, totodată, scăpa de locurile retrogradabile, în cazul în care îşi adjudecă cele două restanţe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.