Meloterapia – formă de relaxare pentru persoanele cu tulburări neurologice

0
23

La Asociația Esperando se practică de ani buni muzica drept o formă de relaxare, recuperare, terapie, aceasta având rezultate favorabile asupra beneficiarilor.
Meloterapia este o formă de terapie non verbală, benefică pentru menținerea sănătății fizice și psihice. Se adresează tuturor categoriilor de vârstă, atât pentru dezvoltarea personală, cât și pentru deschiderea unui nou canal de comunicare în cazul persoanelor cu tulburări neurologice.
Meloterapia poate trata tulburările mentale sau afective, ajută la îmbunătățirea stării de spirit, la depășirea unor blocaje, ne scapă de pesimism și depresie, ne ajută să avem un somn mai bun și să devenim mai creativi. În plus, stimulează eliberarea de endorfine (hormoni ai fericirii). Beneficiile acesteia asupra sănătății mintale sunt demonstrate. Această formă de terapie facilitează exprimarea emoțiilor în cazul tuturor oamenilor, în special al celor cu deficiențe. Apoi, muzica ne scapă de stres. Muzica clasică s-a dovedit a fi cea mai eficientă.
Este recomandat ca terapia prin muzică să fie făcută de către un specialist cu studii în această direcție. S-a demonstrat inclusiv faptul că oboseala și durerea pot fi înlăturate cu ajutorul muzicii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.