Petrolul, trei penalty-uri ratate în meciul cu Rapid

0
16

Formaţia FC Petrolul a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu FC Rapid, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului Ligii 2, deşi a beneficiat de un penalty repetat de două ori şi oaspeţii au avut doi jucători eliminaţi.
În minutul 28, de la Rapid a fost eliminat Lazăr, acesta primind al doilea cartonaş galben.
În minutul 70, tot de la echipa bucureşteană a fost eliminat portarul Mihai Popa, el primind două cartonaşe galbene după ce a ieşit de pe linia porţii de două ori la executarea de către Petrolul a unui penalty acordat pentru fault în careu. Popa a apărat prima dată ieşind de pe linia porţii, iar atunci i s-a acordat primul cartonaş galben şi s-a decis ca lovitura să se repete. A doua oară, s-a repetat situaţia, astfel că Popa a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat.
Tehnicianul rapidist Dan Alexa a făcut o schimbare de jucător, introducându-l pe portarul Tătaru. Meza Colli a executat lovitura de la 11 metri, însă a trimis mingea peste poartă. Primele două dăţi au executat Arnăutu şi Marinescu.
Tot în etapa a doua, însă joi, Turris a învins în deplasare UTA Arad, scor 4-3.
Meciul Campionii FC Argeş – CS Mioveni va avea loc marţi, de la ora 20.00.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.