Șahiști talentați în Săcălășeni

0
14

Patru copii din Săcă­lășeni au participat, săptămâna trecută, la o competiție de șah în Baia Mare. Ei au obținut rezultate destul de bune:
„În data de 14 iulie a avut loc în Baia Mare „Cupa Speranței la Șah”. La concursul de șah au participat copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani. Organizatorul concursului a fost domnul Mihalca Imre Gheorghe. Au participat 28 de jucători (14 legitimați și 14 nelegitimați). Copiii au jucat în sistem open, împreună 6 runde. Comuna Săcălășeni a participat cu 4 jucători nelegitimați: Andrei Mureșan, David Mureșan, Clara Coman și Bianca Pante. Deși au doar 8 luni de pregătire, au înfruntat jucători cu pregătire de peste 3 ani. Un rezultat foarte bun a obținut Andrei Mureșan, respectiv locul 3 la categoria 12 ani. David Mureșan s-a clasat pe locul 5, la categoria 10 ani. Dacă clasamentul se întocmea separat, fete de băieți, Carla Coman ocupa locul 2 fete – categoria 12 ani și Bianca Pantea, locul 3 la categoria 12 ani. Mulțumim celor care au făcut posibilă participarea la acest concurs”, se arată într-un comunicat al primăriei din Săcălășeni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.