Spovedanie despre învingător

0
62

Acest text a pornit de la o întrebare pusă recent într-o revistă literară: mai fac politică scriitorii? Răspunsurile au fost diverse, nu prea încurajatoare. Extinzând aria la intelectuali, profesorul Andrei Marga crede că un intelectual demn de nume are obsesia realizării unui proiect în interes public. Atunci când este trecut prin filtrul propriei culturi și inteligențe și ia decizii, intelectualul veritabil nu se teme de nimic altceva decât de propria răspundere, de sentința propriei conștiințe. Actualitatea nu este prea generoasă cu exemple convingătoare în acest sens. Intelectualii, deci și scriitorii, nu prea sunt agreați în această lume a compromisului, cum a fost definită politica. Mi-am amintit de Panait Istrati, un scriitor uriaș, dar mai presus de toate a fost un om care a trăit viața și a înțeles-o dincolo de normele trecătoare.
Născut în portul Brăila, a cutreierat lumea pentru a o descoperi și a o descrie, star al literaturii în Franța, și apoi în România, cu păreri politice contradictorii. Care au devenit minunate pagini de literatură. M-a apropiat de Panait Istrati, în studenție, profesorul meu de literatură, Al. Oprea, care, dominat de valorile fundamentale, a fost primul critic român ce s-a apropiat de viața și opera marelui brăilean. Așa am aflat despre Panait Istrati, prieten al visătorilor și al învinșilor. „Numai învinșii sunt demni de simpatie,” scria el spre sfârșitul vieții. Dar era învinsul propriei lui victorii. Născut într-o familie săracă, trăind într-o lume simplă, cu necazuri în care pâinea se câștiga prin trudă. A practicat mai multe meserii, de la hamal, la ucenic de brutar și vînzător ambulant. A fost cărbunar pe navele Serviciului Maritim Român, prilej cu care a cunoscut orașe ca Alexandria, Constantinopol, Napoli, Paris etc.
A fost atașat, se înțelege de ce, de ideologia socialistă, deoarece credea că reprezintă dreptatea pentru cei oropsiți. Credea în dezrobirea omului îngenuncheat de om. Habar nu avea că așa ceva nu este posibil. S-a solidarizat cu mișcările socialiste din Rusia, împotriva arestării scriitorului rus, apoi sovietic, Maxim Gorki. Cu care, ulterior, a fost comparat. Și după plecarea din România a continuat să creadă în socialism. La Paris, scrie articole în care denunță starea precară de lucruri din România. „Credeți că în epoca noastră o națiune poate să dispună de ea însăși, cel puțin să-și găsească mântuirea în și prin ea însăși?,” se întreba Panait Istrati. Întrebarea rămâne valabilă și astăzi. Scria despre o populație în zdrențe, deasupra căreia stă o mână de guvernanți, și armata lor de partizani, care dețin întreaga avere din țară. Sărmană Românie!
Imaginea despre comunismul salvator se va destrăma în mod dureros, când scriitorul, în 1927, vizitează Rusia. Deși este primit în haine de gală, Istrati decide să se convingă pe cont propriu. Vede o realitate crudă, a unui sistem în care a investit atât de mult. Demască abuzurile regimului din Rusia sovietică. Un demnitar din Moscova i-a spus: „Nu poți face omletă, dacă nu spargi ouăle!” La care Istrati i-a răspuns: „Văd ouăle sparte, dar unde-i omleta?” Scrie cartea „Spovedanie pentru învinși”, atrăgând ura cumplită a kominterniștilor, care îl vor condamna la moarte civilă. Rusia s-a prăbușit peste el, deoarece nu a iertat ce a văzut. El a crezut că oamenii Puterii sunt de bună credință, că nu cunosc putreziciunea de sub ei, și că ar fi de ajuns un glas care să le-o semnaleze, pentru ca ei să-și dea seama și să ia măsuri. Se convinge că Puterea nu acceptă nicio critică.
Aceasta ar fi marea tragedie a lui Panait Istrati. De altfel, mentorul său de la Paris, Romain Rolland, i-a spus-o dojenitor: „Să nu te mai ocupi niciodată de politică! Nu ești făcut pentru ea.” Dar Panait Istrati nu putea înfrumuseța ce văzuse. După cum știm, el a fost declarat scriitor de limbă franceză. Unii confrați l-au marginalizat, în frunte cu Nicolae Iorga. Dar au fost și spirite receptive, precum Mircea Eliade, care scrie despre Panait Istrati: „Acest om și un mare scriitor, a avut, desigur, un destin al său. Partidele și presa de dreapta continuă să-l înjure și să-l calomnieze. Se uită marea iubire de oameni din opera lui, care s-a revoltat împotriva umilinței și sărăciei. Precum se uită faima pe care România o câștigase peste hotare prin munca și talentul acestui om.” Ori Gala Galaction: „Odiseea acestui frate, întru suferință și literatură, stă alături de biografiile cele mai fantastice pe care le cunoaștem de la Ulise încoace.”
S-a bucurat de elogii în Franța și în alte țări europene. Chiar dacă a fost exilat de literatura română, și cedat cu ușurință Franței, Panait Istrati nu s-a lepădat de România. A spus-o de multe ori: „Eu sunt și țin să fiu scriitor român!” A fost un învingător! Nu uit întrebarea de la începutul acestui text. Dacă un scriitor face politică poate avea destinul lui Panait Istrati? Vocea lui se înțelege peste vreme. Or, politica este arma prezentului. Cred în constatarea lui Mircea Eliade: „Acest mare scriitor a socotit că datoria oricărui om care ține un condei în mână este să ia o atitudine politică și socială.” Și să fie din neamul spiritual al iubirii de adevăr al lui Panait Istrati. Care a socotit egoismul pecinginea omenirii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.