Primul amical al ACS Fotbal Feminin Baia Mare

0
39

Primul amical al noii echipe ACS Fotbal Feminin Baia Mare a fost susţinut la finalul săptămânii trecute în Ungaria, în compania grupării din primul eşalon maghiar Kelen SC Noi Labdarugo Csapat, formaţie ce a încheiat ultimul sezon pe locul 7.
Kelen SC Noi a câştigat amicalul cu scorul de 4-0, în dauna unui adversar ce a aliniat o formulă cu jucătoare tinere, neexperimentate. Dacă ACS Fotbal Feminin stă bine la capitolul jucătoare de perspectivă şi are o pepinieră bună în acest sens, nu la fel putem spune despre cele cu experienţă. Conducerea clubului băimărean încearcă, însă, să transfere jucătoare şi de acest gen, nivelul la care se află echipa în acest moment, Liga 1, fiind primordial pentru atingerea obiectivelor în noul sezon.
„Primul nostru meci de pregătire precede următoarea perioadă în care ne dorim să acumulăm cât mai mult din punct de vedere fizic, tehnic, tactic pentru a forma o echipă tânără, competitivă! Încercăm să ne sfătuim cu oameni capabili şi de încredere din domeniu pentru a reuşi să luăm cele mai bune decizii pentru viitorul nostru”, a declarat după primul amical tehnicianul Liviu Ivasuc.
ACS Fotbal Feminin Baia Mare a aliniat în jocul din Ungaria următorul „11”: Vanessa Boloș – Larisa Denisa Olar, Diana Loredana Pop, Cristina Paștea, Liliana Diana Butuza – Marinela Cotos, Luciana Raluca Dragoș, Denisa Georgiana Predoi, Alexandra Daniela Buftea, Dariana Indrei – Cristina Denisa Palincaș. Au mai evoluat: Szoke-Nagy Krisztina, Larissa Boloș, Gabriela Maria Țițu, Andreea Cosmina Indrecan, Brânduşca Alexandra Boldijar și Denisa Racz.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.