În a doua etapă de cuprindere în învățământul primar, care se derulează până în 31 iulie, va fi asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiți, din diferite motive, conform procedurii elaborate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Maramureș.
”În perioada 1-4 septembrie, sunt prevăzute centralizarea și soluționarea, de către inspectoratele școlare, a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. De asemenea, inspectoratele școlare vor soluționa orice alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului. În situația transmiterii documentelor pe e-mail, prin poștă, cu confirmare de primire, documentele utilizate pentru înscrierea în clasa pregătitoare vor fi solicitate și în format fizic, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor”, a transmis prof. psih. Antoaneta Bolchiș, purtător de cuvânt al ISJ Maramureș. Toate unitățile de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar, indiferent dacă părinții au sau nu au domiciliul în circumscripția respectivă.