Prof. Tatiana Cauni: ”Am reușit să-mi găsesc locul în MERITO”

0
272

La un an de când proiectul MERITO a prins rădăcini și în Maramureș, generând o comunitate de profesori dornici să promoveze educația de calitate, prof. Tatiana Cauni, de la Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Baia Mare, face un impresionant bilanț care include atât evenimentele anterioare pandemiei, ci și cele virtuale, adaptate contextului epidemiologic al ultimelor luni. Pentru cei care urmăresc activitatea comunității MERITO din Maramureș, prof. Tatiana Cauni aduce și vești bune legate de reorganizarea cafenelelor și atelierelor, începând cu luna septembrie.
• o comunitate cu profesori din trei județe
Reporter: A trecut un an de la prima ediție SummerCamp MERITO la care ai participat, după decernarea titlului de profesor MERITO. Care e bilanțul aportului tău în cadrul MERITO după aceste 12 luni?
Prof. Tatiana CAUNI: Acum, când trag linie și fac un bilanț al acestui an frumos, dar neașteptat prin tot ce am trăit împreună în MERITO, sunt mulțumită, în primul rând, de tot ce am realizat pentru comunitatea din care fac parte, Maramureș, dar și pentru că am reușit să-mi găsesc locul în MERITO, să am prieteni – oameni frumoși, calzi, modești, valoroși de la care am avut multe lucruri de învățat. Din august 2019 și până în martie 2020 am reușit să construiesc o comunitate de profesori din Maramureș și județele învecinate: Sălaj, Satu Mare, care au răspuns pozitiv la Cafenelele MERITO – 21, ultima a fost în 10 martie 2020, la Tarna Mare (Satu Mare), Atelierele MERITO (profesori și elevi) – 8, cele mai apreciate au fost de la Festivalul de Teatru Regional ”Teatrul – un joc al ideilor” unde am avut invitați trei profesori MERITO din țară (Suceava, București și Tulcea) și Forumul Regional MERITO Maramureș cu cele două zile, unde am avut în jur de 450 de participanți (elevi, profesori, părinți, reprezentanți din comunitate și mediul de afaceri) și 10 profesori MERITO din țară (București, Mureș, Suceava, Tulcea, Dolj, Harghita, Cluj). Nu în ultimul rând, mulțumesc mult pentru Vocea MERITO, rubrica din pagina dvs., unde timp de un an (peste 100 de intervenții) am scris despre profesorii din MERITO, despre proiectele noastre, despre elevii noștri. Când însă, în țară, situația s-a schimbat atât de radical, începând cu luna martie, și în comunitatea MERITO lucrurile s-au schimbat. Astfel, au apărut multe proiecte în mediul virtual, pentru că fizic nu se mai putea face nimic, în care au fost implicați toți profesorii MERITO. În comunitatea MERITO, am dezvoltat peste 50 de intervenţii online, în această perioadă, prin care am ajuns la peste 3.600 de profesori din toată ţara, şi chiar diaspora.
• ”ne dorim să ajutăm elevi din școlile aflate în zone dezavantajate”
R.: Ce activități/proiecte sunt prevăzute în cadrul proiectului MERITO la nivel național în perioada următoare și includ implicarea ta?
Prof. T.C.: În primul rând, pentru că Webinarele MERITO Maramureș au avut succes în perioada aprilie – iunie și pentru că profesorii ne întreabă când va începe Sezonul II, ne gândim ca undeva, la finalul lunii august, când ne întoarcem din vacanță, să reluăm aceste webinare cu deschidere spre toți colegii noștri profesori din țară. Desfăşurăm întâlniri interne în comunitatea naţională MERITO, unde pregătim deja organizarea acestora și stabilim o agendă pentru temele webinarelor, la care vor putea participa toți cei care se regăsesc în conținutul lor. De asemenea, ne dorim să ajutăm elevi din școlile aflate în zone dezavantajate (din diferite puncte de vedere), fără acces la educație, prin organizarea unor cursuri on-line cu ei și offline, dacă situația din țară o va permite. Dar, ne gândim cu nostalgie și la întâlnirea noastră de vară din MERITO, Gala MERITO 2020, dacă vor putea fi organizate fizic în acest an. În mare parte, aceste evenimente depind de cum vor evolua lucrurile în țară și dacă legislația va permite organizarea lor, aspecte ce sunt avute în vedere de echipa centrală a proiectului, care îşi doreşte să păstreze totuşi esenţa comunităţii de profesori şi a acţiunilor-cheie din proiect.
R.: Ce se întâmplă cu acele Cafenele MERITO atât de îndrăgite de cadrele didactice din Maramureș?
Prof. T.C.: Chiar dacă în ultimul timp sunt mai implicată în proiectele mari din MERITO pentru întreaga țară, nu am uitat de comunitatea mea din Maramureș, unde profesorii așteaptă acele Cafenele MERITO îndrăgite de ei. Acum, toată lumea se bucură de vacanță, dar începând cu septembrie, voi relua aceste Cafenele și Ateliere MERITO, cu și pentru elevi, profesori, dar mă gândesc să includ și părinții în aceste activități. De asemenea, le pregătesc și câteva surprize pentru acest început de an școlar cu invitați din MERITO, prieteni dragi mie și profesori apreciați de ei, cunoscuți acum din mediul virtual, de la Webinarele MERITO Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.