În Dumbrava, a „plonjat” cu autoturismul de pe un pod

0
33

Luni noaptea, la ora 00:30, polițiștii din Târgu Lăpuș au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Dumbrava.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr, de 25 de ani, din Cupșeni, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum în curbă deosebit de periculoasă la stânga și pe fondul consumului de alcool, pierde controlul direcției, părăsește partea carosabilă și cade de pe un pod, de la o înălțime de 3 m, în apă, unde se răstoarnă pe plafon.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a unui pasager din autoturism, un bărbat, de 30 de ani, din Cupşeni. Acesta a fost transportat de la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea testului fiind de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Tânăr din Ardusat, cercetat pentru infracțiuni rutiere

Luni, la ora 10:30, polițiștii din Copalnic Mănăștur au fost sesizați despre faptul că pe drumul public din zona numită „Arini”, situat pe raza comunei, a avut loc un accident rutier.
La fața locului, polițiștii au găsit o conductă ce refula gaz, iar mai în față, la o distanță de aproximativ 50 m, a fost identificat un autoturism având partea stângă avariată. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr, de 23 de ani, din Ardusat.
Acesta a relatat faptul că în timp ce conducea autoturismul, într-o curbă la stânga, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a derapat, a pierdut controlul volanului, și a ajuns cu autoturismul în afara părții carosabile, distrugând conducta și un gard al unui imobil.
În urma verificărilor, s-a constatat că tânărul care a condus autoturismul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar valabilitatea numerelor de circulație provizorie era expirată. Nu se afla sub influența alcoolului.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Dosar penal, după o urmărire în trafic

Luni seara, în jurul orei 22:10, polițiștii din Bogdan Vodă, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza comunei Rozavlea, au oprit pentru control un autoturism în care se aflau două persoane.
La solicitarea polițiștilor de a prezenta documentele pentru control, conducătorul auto a relatat că nu le are asupra sa, moment în care a demarat în viteză cu autoturismul, înspre comuna Strâmtura.
S-a procedat la urmărirea acestuia, însă acesta nu a oprit, continuându-și drumul pe o uliță din comună. Din cauză că aceasta era înfundată, nu a mai avut unde să înainteze așa că a oprit autoturismul și a fugit împreună cu pasagerul pe terenurile agricole din zonă.
S-a solicitat sprijinul Postului de Poliție Strâmtura, iar în urma activităților de căutare a fost depistat conducătorul autoturismului, pe drumul comunal Valea Satului, din Strâmtura, fiind imobilizat și condus la sediul subunității.
Polițiștii au stabilit identitatea acestuia, un tânăr, de 29 de ani, din Bistrița, care nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Bărbatul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, conform testării cu aparatul etilotest, și le-a declarat polițiștilor că a fugit deoarece are polița de asigurare auto expirată, aspect care s-a confirmat în urma verificărilor.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.