Arestaţi preventiv pentru trafic cu substanţe psihoactive

0
15

Tribunalul Maramureş a admis propunerea Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, până în data de 28 august, inclusiv, a inculpaţilor X, în vârstă de 42 de ani, şi Y, în vârstă de 39 de ani, cercetaţi sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Pentru a dispune măsura arestării preventive, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că inculpaţii, în perioada 1 ianuarie – 29 iulie 2020, în mod repetat, au achiziţionat, au deţinut în scopul comercializării şi au vândut direct mai multor persoane substanţe cu efecte psihoactive care fac parte din clasa cannabinoizilor sintetici.
Inculpaţii au fost depistaţi în data de 29 iulie, la domiciliile lor fiind descoperită cantitatea de 11,8 grame de substanţe psihoactive, pregătită pentru ambalare în plicuri de plastic de dimensiuni reduse.
Inculpaţii au contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.