Reporterul de Marmația

0
193

Ca un cunoscător al fenomenului publicistic din Maramureșul Istoric, am respect și recunoștință pentru cei care au marcat, prin scris, atmosfera din perioada interbelică. În colecțiile ziarelor de atunci, au rămas numele unor devotați ai profesiei jurnalistice. De la dr. Mihai Marina, la Ion Berinde, ori Petre Lenghel-Izanu. Mulți alții, care au avut vocația meseriei, stau în panteonul locului. Cartea profesorului Ion Ardeleanu-Pruncu, “Maramureșul. Ziare și ziariști,” el însuși un redutabil reporter al Marmației, cuprinde, până în anul 1945, efervescența publicistică a ținutului. Era firesc, zic eu, să-și facă apariția urmașii. Cei care să relateze de la fața vremii cele întâmplate în timpul vieții lor, nu în timpul vieții altora.
Această dulce povară şi-a asumat-o și confratele Florentin Năsui, care a învățat meseria la o Facultate de profil, dar mai ales luând pulsul vieții cu un stetoscop special. Făcut de el din intuiție, lecturi, cunoaștere și curajul cuvintelor potrivite. Da, există și această rețetă pentru a acoperi realitatea cu o căldură proprie a simțirii profesionale. Mai ales să ai îndemânarea să o dăruiești celor din jur care așteaptă ziarul alături de pâine. Cel puțin așa era până mai ieri, când Florentin Năsui, s-a prins în hora imprevizibilei realități. Are darul, lustruit prin vreme, de a vedea în lumea care trăiește ceea ce nu toți observăm, chiar să ne deslușească ziua de mâine după un cod asumat. Am admirat la el că știe să facă cuvintele fericite și când sunt purtătoare de tristeți. Înlăuntrul cuvântului se păstrează spiritul autohton, adică culoarea Maramureșului, unde își are loc borasul străvechi, vântul întunecat, dar și lumina încrustată în lemn și în oamenii acestor locuri.
Florentin se pricepe să deșurubeze frunza din arbori, dar și să scoată ironia din cotitura spiritului. Lui i-a fost tot timpul dor de meșterii primordiali, de cei învățați la timp pentru a fi de folos scrisului său. Florentin gândește în substantive și există prin verbe. Nu știu cum face că ne tulbură cu întrebări care ne privesc și ne odihnește în memoria locului. Ca argument ne-a dăruit o carte exemplară, „Pelerini prin Țara Maramureșului,” în care se oglindesc personalități ale acestui timp, care își reazimă sufletul de cupola Marmației. Întrebări iscoditoare, deștepte, pentru oameni inteligenți. Mulți au evocat Maramureșul, dar nu știu cum se face că la Florentin Năsui se vede. După lectura cărții ai sentimentul că cei întrebați te invită la un taifas de idei. De la Ana Blandiana, la Romulus Rusan, de la George Mihăiță, la Mircea Danieliuc și a trecut hotarul României, dialogând cu francezul Stephan Courtois.
A rămas reporterul de Marmația, care a scris cu o luminoasă consecvență despre manifestările din acest spațiu: Festivalul de datini, Festivalul Internațional de Poezie, Memorialul Sighet etc. etc. Spuneam, cu un prilej, că Florentin este omul de apă dulce, cel care a îmblânzit Tisa, făcând punți de cunoaștere între cele două părți ale Maramureșului, despărțit de vitregia veche a istoriei. El este reporterul care a apropiat românii de pe cele două maluri ale Tisei. Cuvântul lui a devenit un tratat de colaborare și simțire românească. Când îmi amintesc silueta grănicerului sovietic de pe malul râului-hotar, care impunea teamă și necunoscut, și reportajele lui Florentin Năsui, din dreapta Tisei, chiar mă împac cu gândul că lumea s-a schimbat în bine. Vameșii s-au perindat la frontieră, dar trecătorul nu și-a mutat cărarea. Am sentimentul că el locuiește în două țări în același timp.
Îi sugerez să adune recolta publicistică, rod al multor ani de traversare a apei, deoarece sunt mărturii unice despre un timp care nu se mai întoarce. Despre un teritoriu, cu oameni de-ai noștri, care nu și-au uitat limba, simțirea și portul. Este și descoperirea lui din imediata apropiere. Un noroc al vieții profesionale. Este singurul reporter de presă scrisă cu o asemenea avere. Care a dăruit-o patrimoniului jurnalistic al Maramureșului și al țării. Deși inspiră calm și liniște în jur are o tenacitate de invidiat. Numai așa a rămas pe baricadele presei peste trei decenii, cu o singură adresă: cotidianul „Graiul Maramureșului.” Îmi îngădui să-mi amintesc o întâmplare de devoțiune profesională. Trebuia să fie prezent la întâlnirea unui ambasador american cu edilii sigheteni. Deși s-a spus că presa este invitată să părăsească sala, reporterul de Marmația a rămas pe loc. Când și-au dat seama organizatorii că au fost păcăliți era prea târziu.
Așa ziarul s-a ales cu un reportaj de excepție. Florentin nu și-a potrivit gândirea după muzici false. În scrisul său a îmbinat fericit sobrietatea, cu umorul reținut. Și cu prietenia. Cu o scântă de vreme întârziere, îți spunem și în scris: La mulți ani!, dragă coleg și prieten, la cei 65 de ani împliniți pe 30 iulie. Onor familiei! Și nu uita că scrisul este o boală care prelungește viața.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.