Ministrul Agriculturii în Maramureș

0
45

Vineri, 31 iulie 2020, ministrul Adrian Oros s-a întîlnit cu șefii instituțiilor agricole deconcentrate și cu presa locală. A aflat cîteva dintre problemele fermierilor și a răspuns la întrebări.
• Cofinanțarea investițiilor realizate cu granturi europene este o problemă grea, așa că mulți agricultori maramureșeni preferă să facă investițiile pe cont propriu.
• În legătură cu mistreții care distrug culturile agricole, ministrul a spus că de vină sînt vînătorii, care la cerere pot depăși cota de vînătoare.
• Investițiile cu fonduri europene în acvacultură nu au avut ca efect creșterea producției de pește, din cauza faptului că majoritatea fermelor de creștere declară pierderi (vina este pusă pe cormorani). „Toată lumea se … străduiește să înregistreze pierderi”, a comentat Adrian Oros, ironic.
• În 2018 și 2019, pe lîngă plata de despăgubiri pentru porcii înregistrați legal și corect, statul român i-a despăgubit și pe proprietarii de porci (bolnavi de pestă porcină africană) care nu erau înregistrați în sistemul național și crotaliați. Iar această eroare de politică agricolă a dus la reducerea fondurilor alocate pentru combaterea pestei de la 50 milioane euro (din care România a primit 15,5 milioane), la 20 milioane euro, din care România va deconta în 2020 doar cîteva milioane.
• Asociațiile de vînătoare au la dispoziție fonduri pentru a cumpăra instalații frigorifice, în care să țină mistreții vînați pînă la sosirea analizei în direcția pestei porcine africane. Pe 2020, e alocată suma de 13 milioane lei pentru acest scop. Direcția Silvică Maramureș este singurul administrator de fonduri de vînătoare care a acesat acest fond pentru frigidere.
• Legea camerelor agricole a trecut de Comisia pentru agricultură, ministrul Oros fiind „fan” al acestei legi. Dar susține și asocierea producătorilor agricoli pentru a-și vinde produsele („cooperativizarea”).
• Ministrul a spus că, pentru perioada 2021-2027, agricultorii au la dispoziție 21 miliarde euro prin PCA (politica agricolă comună). Se alocă 43 milioane euro pentru a-i ajuta pe tineri să se mute în ferme proprii la țară. Tinerii români din diaspora au la dispoziție 20 milioane euro.
• Pentru secetă, vor primi despăgubiri 34.000 de fermieri din țară.
• Pandemia a creat pierderi în zootehnie, așa că crescătorii mari de vaci, oi, porci, păsări și albine vor primi pînă la 7.000 euro pe fermă, sumă ratificată de Bruxelles.
• Deficitul la exportul de alimente este de 1,4 miliarde euro, deci exportînd grîu exportăm și subvenții. Dacă nu am exporta oi vii în țările din Golf, deficitul ar fi cu un miliard mai mare!

Vizita ministrului în 7 ferme

Însoțit de directorul Virgil Țînțaș al Direcției Agricole Maramureș și de politicieni liberali din județ, ministrul agriculturii Adrian Oros a parcurs un traseu lung, pentru a vedea o serie de ferme mici din Maramureș.
• La Cernești, a vizitat sera de 0,73 ha a lui Mircea Munteanu, care produce roșii ecologice și le vinde în supermarketurile Lidl, Mega Image și Carefour. Alături, lucrează la a doua seră, de 1 ha, investiție realizată în cooperație.
• Ferma de alun ecologic de la Lăschia (comuna Copalnic Mănăștur) a fost înființată cu fonduri proprii, de familia Simorne, cu material de plantat din Italia. Se află în anul 7 și produce bogat. Este fertilizată cu gunoi de grajd, dolomit și îngrășămînt natural foliar. Intervalele sînt frezate mecanic de două ori și manual o dată pe an, pe rînduri. Investiția pe cele 2 ha este de 50.000 euro. Ministrul a fost servit cu alune, miez de alune, pancove și apă minerală.
• În satul Berbești din comuna Giulești, ministrul a vizitat ferma de porci Codrea Vasile, cu 16 capete de vaci de rasă Brună de Maramureș. Fermierul vinde laptele în piața din Sighetu Marmației.
• Pe strada Șugău din Sighetu Marmației (aproa­pe de Vadu Izei), ministrul s-a oprit la crescătorul de porci de rasă Mangalița, Ioan Adrian Mihai, care i-a prezentat animalele crescute în adăpost de zid și în padocul înconjurat cu gard de sîrmă și gard electric. Exploatația este „secundară”, adică nu primește în acest an subvenția de 1.200 lei pe cap de scroafă care fată purcei. Pe la anul, va deveni eligibilă la subvenție. Porcii grași sînt tăiați în exploatație și carnea este folosită în hrana turiștilor care se cazează în pensiunea agroturistică a familiei.
• La intrarea în municipiul Sighet, ministrul a intrat la Stațiunea de Cercetări Zootehnice, unde a fost așteptat de șeful de centru Vinicius Pop. A văzut animalele din fermă, de calitate genetică foarte bună, dar a observat și clădirile stațiunii, aflate în paragină.
• Pe la ora 18,30, Adrian Oros a ajuns la Nănești (comuna Bîrsana), în ferma de legume Petru Vancea. Satul acesta este un „fenomen” legumicol creat de Programul Tomata. Bizuindu-se pe subvenția de 3.000 de euro pentru cei care cultivă roșii în extra-sezon, 14 năneșteni au intrat în program. Dar în 2020 subvenția va fi mai mică, de circa 2.100 de euro pe 10 ari de solar, a spus ministrul. Fermierul a cerut să nu reducă subvenția și să-i ajute pe fermieri să introducă rețeaua electrică pînă la solarii (ar iriga mai ușor cu pompe electrice). Năneștiul este un sat între dealuri, unde temperatura este cu 5 grade mai mică decît în Baia Mare. Ministrul s-a mirat de ce pot face acești mici fermieri!
• Bunicul ministrului Agriculturii se trage după bunic (a fost chiabur) din satul Cetățele. Adrian Oros a fost coleg de facultate cu dr. Gavril Alexa Bâle (veterinarul concesionar din comuna Șișești) și este căsătorit cu sora acestuia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.