Amenzi în valoare de 4.000 lei în Fărcaşa

0
12

Marţi, poliţişti din Fărcaşa, au desfăşurat o acţiune rutieră pentru creşterea gradului de disciplină în trafic, pe raza zonei de competenţă.
În cadrul activităţilor, poliţiştii au legitimat 18 persoane, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 4.000 lei.
Ca măsură complementară poliţiştii au dispus măsura reţinerii a două certificate de înmatriculare şi a unui permis de conducere.


Depistaţi fără permise de conducere

• Marţi, 4 august, în Rona de Sus, poliţiştii din Sarasău, au oprit pentru control un moped, condus de către un minor, de 17 ani, din localitate.
În urma verificărilor, s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule precum şi faptul că mopedul este neînmatriculat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a detine permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.
• Tot marţi, poliţiştii din Vişeu de Sus, au oprit pentru verificări un autoturism care circula pe strada Carpaţi.
La volan a fost identificat un tânăr, de 23 de ani, care nu deţine permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


Accident rutier cu victimă în Ieud

Marţi după-amiază po­liţiştii din Bogdan Vodă, au fost sesizaţi despre faptul că, în dreptul unui imobil din Ieud, a avut loc un accident de circulație rutieră cu victimă.
Poliţiştii au constatat că un tânăr, de 22 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, intră în coliziune cu un autoturism, condus de către un bărbat, de 60 de ani, din Baia Mare, care nu acordă prioritate la plecarea de pe loc.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a tânărului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Totodată, poliţişti au constatat că acesta nu deţine categoria de permis corespunzătoare pentru a conduce pe drumurile publice, iar motocicleta era neînmatriculată.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în ambele cazuri rezultatele fiind „zero#.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din cul­pă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.