🕮 Lecții de învățat 🕮 Agresivitatea la volan

0
133

România are cea mai mare rată a deceselor în accidente rutiere din UE. Șoferul român este agresiv în trafic, dependent de telefonul mobil și, de cele mai multe ori, neatent la ce se întâmplă în jurul său. Trăiește cu impresia că poate negocia amenzile sau sancțiunile pe care le-ar putea primi de la polițiști, iar dacă are la dispoziție o mașină puternică, manevrele pe care le face sunt adesea la limita legii. Sau dincolo de lege! Asta pentru că are senzația de forță. Și că poate să negocieze orice!
În timp ce 1 din 7 șoferi admite că are un stil de condus destul de agresiv și numai 1,2% apreciază că sunt agresivi la volan, trei sferturi dintre conducătorii auto declară că au fost agresați în trafic, iar aproape jumătate că s-au confruntat cu gesturi amenințătoare sau obscene. În 80% din accidentele de trafic, participarea semnificativă a factorului uman constituie elementul cel mai important.
Chiar dacă accidentele sunt datorate nerespectării regulilor de circulație – viteza excesivă, depășirea neregulamentară, neatenția, lipsa de experiență, alcoolul, oboseala etc. – se constată că echilibrul bio-psiho-social influențează în mod pozitiv sau negativ conducerea în condiții de securitate rutieră.
De aici, importanța educației rutiere!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.