Aleșii județeni au aprobat finanțarea Asociației Clubul Sportiv de Fotbal Feminin Baia Mare, cu suma de 50 mii lei. Deși fotbalul a fost promovat de-a lungul timpului ca sport mai degrabă masculin, asociația își propune să ofere cât mai multor tinere o alternativă la sporturile de echipă, luptând astfel împotriva preconcepțiilor și promovând totodată performanța.
Șeful administrației județene, Gabriel Zetea, a precizat că și celelalte echipe sportive de prim eșalon vor beneficia de sprijin pe măsură ce-și vor relua activitatea și vor transmite cereri de finanțare. (o.m.)