Accident cu 5 victime în Borşa. Şoferul a decedat.

0
1249

Duminică, la ora 23:45, poliţiştii din Borşa au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Victoriei a avut loc un accident rutier, cu 2 autovehicule implicate şi 5 victime încarcerate, din care 2 în stare comatoasă.
La faţa locului, poliţiş­tii au constatat că un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism având direcţia de deplasare dinspre Borşa spre Moisei, a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure suficient, moment în care a fost lovit în partea laterală stânga de către un autoturism care avea aceeaşi direcţie de mers şi era condus de un tânăr, de 22 de ani, din Borşa.
Autoturismul acroşat a fost proiectat în alte două autoturisme parcate pe un spaţiu verde, în afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a 5 persoane, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din păcate, la câteva ore de la producerea accidentului, şoferul, în vârstă de 26 de ani, a decedat.
În cauză se continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului.


Un motociclist a decedat în Cărbunar

Duminică, în jurul orei 15, polițiștii din Groși au fost sesizați despre producerea unui accident rutier în localitatea Cărbunari.
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, care conducea o motocicletă pe strada principală, într-o curbă la dreapta, pierde controlul asupra direcției de deplasare și intră în coliziune cu un trunchi retezat al unui copac de pe marginea drumului.
În urma impactului a rezultat rănirea gravă a bărbatului.
Ajuns la faţa locului echipajul medical a declarat decesul acestuia.
Polițiștii au constatat că motociclistul nu deți­nea permis de conducere corespunzător categoriei, iar motocicleta era neînmatriculată.


Un minor a fost accidentat în Seini

Duminică, în jurul orei 19, poliţiştii din Seini au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Castanilor, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că o tânără, de 18 ani, din Baia Mare, în timp ce conducea un autoturism, a surprins și accidentat un minor, în vârstă de 4 ani, care a încercat să traverseze strada în fugă.
Minorul a suferit vătămări corporale, fiind transportat la Spitalul Judeţean pentru investigaţii medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
În continuare se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.