Turismul popular și de lux

0
51

Criza sanitară readuce în actualitate industria turismului, denumită Ho Re Ca, cu toate componentele specifice diferitelor forme de turism. După opinia unor politicieni, din cauza restricțiilor impuse de autorități, turismul se află în pierdere și întîmpină dificultăți. Așa o fi, însă trebuie făcute cîteva precizări.
În condiții de criză, toată economia suferă nu numai turismul, care pentru mulți români nu este o prioritate. Dacă tot sîntem societate de consum, normal ar fi ca de serviciile turismului să beneficieze toate categoriile sociale. O incursiune făcută în regimul trecut, cînd s-au pus bazele turismului de odihnă, duce la concluzia că turismul de azi este un privilegiu, un lux ce discriminează și polarizează societatea. Cu excepția turismului balnear, de tratament, în România în mare parte rurală, autoritățile vremii nu au fost interesate de turism. În agricultură și azi se lucrează non-stop, și nu este timp de vacanțe și concedii. Generații de familii țărănești nu au avut ocazia, ca măcar odată în viață, să vadă cu ochii lor cum arată „marea cea mare”, nici să ajungă într-o stațiune de tratament sau odihnă. Turismul industrial a prins contur odată cu industrializarea țării și colectivizarea agriculturii. Prin construcția infrastructurii litoralului și modernizarea unor baze de tratament, regimul a promovat turismul popular, de masă, accesibil tuturor categoriilor sociale. În prețul biletului pentru odihnă sau tratament erau incluse cazarea, trei mese pe zi și reducere la transportul cu trenul. Pe litoral, la ora 22, localurile se închideau, iar turiștii știau că au venit la odihnă, nu la balamuc.
În beneficiul școlarilor și studenților, regimul a dezvoltat o rețea de tabere, la munte și mare, de care românii mai în vârstă își pot aduce aminte cu nostalgie. În sezonul estival, tabăra de la Năvodari găzduia în serii mii de școlari din toate colțurile țării. După 1989, unele tabere au rămas în paragină, iar altele la prețuri de chilipir, au fost cumpărate de șmecherii tranziției și transformate în pensiuni de lux. Spre deosebire de turismul intern, cel extern organizat numai în țările socialiste, din motive lesne de înțeles, nu a fost la îndemîna majorității românilor. După 1989, în ideea că turismul aduce repede profit, industria de profil a fost singura și prima privatizată integral. Cu banii făcuți pe căi discutabile, politicieni și diverse personaje cunoscute opiniei publice au construit hoteluri și restaurante de lux, în care omul obișnuit nu are cum să le treacă pragul. Profitînd de neputința și slăbiciunea statului, clientela politică și samsarii tranziției, prin licitații trucate, au pus mîna pe infrastructura întregului litoral, și numai după mulți ani s-au gîndit să facă investiții pentru a oferi condițiile necesare unui turism cît de cît civilizat. Prețurile practicate de patronii de pe litoral întrec orice măsură, mo­tiv pentru care mulți turiști români, în condiții normale, nu acum, iau cu asalt plajele de pe litoralul grecesc sau turcesc. Nici bazele de odihnă și tratament administrate de fostul UGSR, nu au avut o soartă mai bună. Unele au devenit ruine, altele au trecut în custodia unor sindicate, ai căror lideri pe seama lor fac bani frumoși. Cînd vine vorba de prețuri, nici proprietarii de pensiuni, făcute cu bani europeni, cu turiștii nu sînt prea darnici. Toți „horecarii” vor să se îmbogățească cît mai repede, că niciodată nu se știe ce poate aduce ziua de mîine. Din multiplele forme ale turismului, românii preferă turismul de relaxare și odihnă, mai puțin cel de informare și cunoaștere. Nu știu dintre cei care în zilele acestea călăresc litoralul și stau pe plajă ca sardelele au fost în viața lor într-un muzeu sau expoziție. Cu toată propaganda făcută, potențialul turistic al României se limitează la cîteva zone, vizitate la sfîrșit de săptămînă. Ar fi de dorit ca oamenii de bază ai turismului să fie românii și apoi străinii. Numai că turismul se face cu banii potențialilor clienți, pe care majoritatea românilor nu-i au, sau consideră că au de rezolvat probleme mai importante. Turismul contribuie cu procente puține la PIB-ul țării și din faptul că se află în recesiune nu trebuie făcut un capăt de țară. Nu aduc omagii, însă regimul trecut, în prim-planul socie­tății a pus munca, apoi odihna, distracția și relaxarea. Cine a schimbat regulile nu știu, însă un lucru este sigur. Progresul unei societăți se face prin muncă, iar excesul de distracție poate dăuna grav sănătății.

Prof. Vasile ILUȚ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.